Polițiștii timișeni au ieșit la datorie de Crăciun și au dat peste șoferi beți și fără permise de conducere. Bețivi s-au ales cu dosare penale.
Astfel, în 25 decembrie, polițiștii din Lugoj au depistat, pe strada Ștefan cel Mare, un bărbat, în vârstă de 51 de ani, care conducea un autoturism, sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a bărbatului, a rezultat o alcoolemie de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Pe numele conducătorului auto, a fost întocmit un dosar penal pentru „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice”.
Tot în 25 decembrie, în jurul orei 02:20, polițiștii din Sânnicolau Mare au depistat, în localitatea Grabaț, un bărbat, în vârstă de 40 de ani, care și aceasta conducea mașina sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea probelor biologice, refuzând procedura. Pe numele conducătorului auto, a fost întocmit un dosar penal pentru „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”.
În 26 decembrie, în jurul orei 00:30, polițiștii din cadrul Secției 1 Rurală Timișoara au depistat, în localitatea Giroc, un bărbat, în vârstă de 36 de ani, care își conducea mașina sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Pe numele conducătorului auto, a fost întocmit un dosar penal pentru „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice”.
Tot în 26 decembrie a.c., în jurul orei 03:10, polițiștii din cadrul Secției 2 Rurală Săcălaz au depistat, în localitatea Iecea Mare, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 54 de ani, care a fost implicat într-un accident cu pagube materiale. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. De asemenea, în urma verificărilor efectuate în baza de date a reieșit că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Pe numele conducătorului auto, a fost întocmit un dosar penal pentru „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice” și „conducerea unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”.
În 26 decembrie, în jurul orei 21:40, polițiștii din cadrul Secției 8 Rurală Deta au depistat, în localitatea Giera, un bărbat, în vârstă de 40 de ani, care conducea sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, refuzând procedura. De asemenea, în urma verificărilor efectuate în baza de date a reieșit că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul figura neînmatriculat, având aplicat un număr de înmatriculare care ar fi aparținut unui alt autoturism. Pe numele conducătorului auto a fost întocmit un dosar penal pentru „conducerea unui autovehicul neînmatriculat”, „conducerea sau punerea în circulație a unui vehicul cu număr fals de înmatriculare”, „conducerea unui autovehicul fără a poseda permis de conducere” și „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”.