Percheziții la traficanții de droguri din Timiș. Au fost descoperite două culturi de cannabis, în Timișoara și Pietroasa, peste 700 de grame de cannabis și aproximativ 10 grame de amfetamină

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara, au efectuat vineri, cinci percheziții domiciliare, în județul Timiș, la persoane bănuite de trafic de droguri de risc. Trei mandate de aducere au fost puse în executare.

Din cercetări a reieșit că trei bărbați, în vârstă de 25, 28 și 39 de ani, ar fi cultivat cannabis, în localitățile Timișoara și Pietroasa, pe care, ulterior, l-ar fi distribuit în județul Timiș.

„În urma efectuării perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, peste 700 de grame de cannabis, aproximativ 10 grame de amfetamină, mai multe instrumente folosite la prepararea, porționarea și consumul drogurilor, precum și 4 grindere. De asemenea, la două dintre locații au fost descoperite două culturi outdoor de cannabis, respectiv în municipiul Timișoara a fost descoperită o cultură de cannabis, formată din 13 plante aflate în diverse stadii de dezvoltare, iar în localitatea Pietroasa, din județul Timiș, a fost descoperită o cultură de cannabis, formată din aproximativ 150 de plante, totalizând peste 170 de kilograme de masă verde de cannabis”, transmite DIICOT.

Cei trei bărbați au fost conduși la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara pentru audieri, bărbații, în vârstă de 28 și 39 de ani, fiind reținuți pentru 24 de ore, ulterior, magistrații dispunând față de aceștia măsura arestării preventive, pentru 30 de zile.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole