Pensionarii din județul Arad împrumută de la Casa Județeană de Ajutor Reciproc (CARP) sume de aproape trei ori mai mari decât media înregistrată în ultimii cinci ani, pe fondul creșterii cheltuielilor cu energia, gazele și tratamentele medicale. Instituția așteaptă o creștere a numărului de solicitări în perioada iernii.
Președintele CARP Arad, Lidia Dan, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că valoarea medie a unui împrumut a ajuns la 7.000 de lei, față de 2.500 de lei în ultimii cinci ani. Banii trebuie restituiți în 12 rate lunare.
„Acesta este un semnal că puterea de cumpărare a scăzut dramatic. Pensionarii sunt afectați mai ales de creșterea prețurilor la energie electrică și gaze, dar și de costurile tot mai mari ale tratamentelor medicale”, a afirmat Lidia Dan.
Potrivit acesteia, aproximativ o treime dintre solicitanți cer împrumuturi pentru a acoperi ratele unor credite anterioare, după ce nu mai reușesc să achite sumele lunare. În medie, refinanțarea este solicitată la șase luni de la acordarea împrumutului inițial.
Peste 2.000 de pensionari au apelat la împrumuturile CARP Arad în primele zece luni ale anului. Reprezentanții instituției estimează că numărul solicitărilor va crește în sezonul rece, pe fondul cheltuielilor mai mari pentru încălzirea locuințelor.
„Ne așteptăm la o iarnă cu facturi foarte mari și, inevitabil, la cereri și mai multe de împrumuturi”, a declarat președintele CARP Arad.
Asociația are aproximativ 6.500 de membri cotizanți în județul Arad, iar o treime dintre aceștia apelează la împrumuturi.
