Primăria Timișoara a finalizat cererea de finanțare pentru Pasajul Solventul, ultima etapă fiind aprobarea de către Consiliul Local Timișoara.
Cererea de finanțare va fi depusă prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, după ce consilierii locali și-au dat acordul în ședința de CLT de astăzi, 4 noiembrie.
”Noi credem că este necesar un program e dezvoltare, mai ale pentru zonele rurale, dar trebuie să se învețe din PNDL1 și PNDL2. Noi nu ne-am opus programului, ci am susținut că trebuie să fie criterii clare și transparență. În același timp eu mă voi luptat pentru a obține bani din acest fond pentru municipiu și o fac fără rușine. Ar fi un malpraxis din partea mea să nu o fac”, a spus Dominic Fritz, în ședința de plen, pentru a justifica faptul că USR a criticat acest program.
Conform viceprimarului Ruben Lațcău lucrările ar putea începe chiar anul acesta.
Pasajul Solventul este unul dintre proiectele strategice ale municipalității, făcând legătura între Calea Bogdăneștilor și strada Gării, pe sub liniile de cale ferată. Această legătură este crucială pentru fluidizarea traficului, având în vedere că între cartierele Ronaț și Blașcovici și cartierul Iosefin singura traversare rutieră este la Pasajul Jiul. Prin Pasajul Solventul va fi construită o linie de tramvai, amplasată pe axa drumului, care va face legătura între linia de tramvai de pe Calea Bogdăneștilor (aflată în curs de modernizare printr-un proiect pe fonduri europene) și o linie de tramvai nouă pe strada Gării.
Municipalitatea timișoreană dorește să acceseze aproximativ 127 de milioane de lei din fondurile programului Anghel Saligny pentru realizarea acestui proiect, ale cărui costuri totale se ridică la 132,2 milioane de lei.
„Suntem într-o continuă căutare de fonduri pe care să le atragem pentru proiectele Timișoarei, fiecare leu obținut din fonduri nerambursabile fiind un leu câștigat pentru bugetul orașului. Pasajul Solventul este unul dintre cele mai mari proiecte de infrastructură pe care le avem în lucru și de aceea este important să obținem acum această finanțare”, a mai declarat primarul Timișoarei, Dominic Fritz.
Primăria Municipiului Timișoara a mai depus deja două proiecte de peste 17 milioane de lei din Programul „Anghel Saligny” pentru construcția unei noi pasarele pietonale amplasată între Podul Michelangelo și Podul Mihai Viteazul și reabilitarea pasarelei Gelu-Crizantemelor, aflată în zona Iosefin-Dâmbovița.