Timișoara: investiție de 34 de milioane de lei în Școala Gimnazială nr. 7 din zona Lipovei – Primăria a lansat licitația pentru extinderea unității de învățământ

Primăria Timișoara a lansat licitația pentru extinderea Școlii Gimnaziale nr. 7 „Sfânta Maria”

Primăria Timișoara a lansat licitația pentru extinderea Școlii Gimnaziale nr. 7 „Sfânta Maria” din Lipovei. Proiectul de 34 de milioane de lei va aduce 20 de săli de clasă noi și o sală multifuncțională.

Primăria Timișoara a lansat licitația pentru execuția lucrărilor de extindere a Școlii Gimnaziale nr. 7 „Sfânta Maria”, din cartierul Lipovei. Investiția, estimată la aproximativ 34 de milioane de lei și finanțată din fonduri europene și de la bugetul local, are ca obiectiv crearea unor spații moderne care să permită desfășurarea cursurilor într-un singur schimb.

Potrivit administrației locale, noul corp de clădire va avea patru niveluri și va include 20 de săli de clasă, precum și o sală multifuncțională desfășurată pe două niveluri, destinată atât activităților sportive, cât și spectacolelor, festivităților sau altor evenimente organizate de unitatea de învățământ.

Capacitatea școlii e mult depășită. Practic tot spațiul existent, inclusiv laboratoarele, au fost transformate în săli de clase, și copiii tot vin la școală în două schimburi. Școala are și secție de handbal, dar elevii nu au o sală de sport potrivită. Sunt nevoile pe care le rezolvăm cu un nou corp de clădire: noi săli de clasă și sală de sport spațioasă. E ceea ce am făcut deja la școli ca Waldorf, gimnazialele 13 și 15 unde avem primii elevi care învață în clase nou construite în ultimele decenii”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Noul corp va fi dotat și cu un lift, pentru a asigura accesibilitatea persoanelor cu dizabilități. Totodată, clădirea va beneficia de panouri fotovoltaice și panouri solare, soluții menite să reducă atât consumul de energie, cât și costurile de întreținere.

Proiectul beneficiază de o finanțare europeană nerambursabilă de aproximativ 18 milioane de lei, obținută prin Programul Regional Vest 2021–2027, Intervenția Regională 6.1.BC – Școli și licee, iar diferența până la valoarea totală este asigurată din bugetul local.

Contractul scos la licitație vizează exclusiv execuția lucrărilor și are o valoare estimată de aproximativ 20,4 milioane de lei, fără TVA. După emiterea ordinului de începere, constructorul care va câștiga licitația va avea la dispoziție 18 luni pentru finalizarea investiției.

Firmele interesate pot depune ofertele prin platforma națională de achiziții publice, în cadrul procedurii lansate de Primăria Municipiului Timișoara.

Recomandările noastre