Opera Naţională Română din Timişoara marchează 75 de ani de la primul spectacol cu opera verdiană ‘Aida’

Opera Naţională Română din Timişoara (ONRT) marchează miercuri 75 de ani de la primul spectacol, oferind publicului opera „Aida” de Giuseppe Verdi, avându-l ca dirijor pe David Crescenzi (invitat), în regia artistică a lui Ognian Draganoff.

Din distribuţie fac parte artiştii Marius Goşa (Regele), Ramona Zaharia (Amneris, invitată), Cellia Costea, invitată în rolul Aida, Teodor Ilincăi (debut în rolul Radames), Gelu Dobrea (Ramfis), Zeljko Lucic (invitat în rolul Amonasro), Vasile Bădescu (Mesagerul), Crina Vezentan (Marea preoteasă). Soliştii baletului sunt Manuela Ardelean, Alina Mihai, Nanako Imai (debut), Andrea Chiappetta (debut). Concert maeştri: Ovidiu Rusu, Corina Murgu. Maestru de cor: Laura Mare. Coregrafia este semnată de Konstantin Kostiukov. Îşi dau concursul Corul, orchestra şi ansamblul de balet ale Operei Naţionale Române Timişoara.

Timişoara a fost de secole o cetate a iubitorilor de muzică, viaţa lirică fiind înnobilată de premiere mondiale de operetă, menţionate de istoricul cercetător Ioan Haţegan, şi anume „Medeea şi Jason” de Peter Vinter (1789), pentru ca în 1792 să se prezinte opera „Răpirea din Serai” de W. A. Mozart, după premiera de la Viena (1782), sau să se joace „cu casa închisă” premiera operei mozartiene „Flautul fermecat” (1796).

George Enescu poposea deseori în „Mica Vienă”, iar dintre marii compozitori ai Occidentului primul care a venit la Timişoara a fost Franz Liszt, urmat în 1847 de Johannes Brahms şi Johann Strauss fiul, care ajunge aici în acelaşi an. Era primul concert pe care tânărul Strauss îl susţinea în afara Vienei, fiind declarat „regele valsului” de către public.

Acestea erau însă ”răsfăţuri” muzicale ocazionale, lipsind o instituţie care să ofere publicului meloman autohton un program regulat cu spectacole lirice. Publicul timişorean cerea o astfel de instituţie, Opera, care a deschis prima stagiune, din 1947, cu spectacolul verdian „Aida”, pe 27 aprilie.

La împlinirea a 75 de ani de la acel moment, managerul ONRT, Cristian Rudic, a explicat ce a însemnat această perioadă pentru viaţa culturală a cetăţii.

„În primul rând, înfiinţarea ONRT a împlinit o necesitate a publicului de atunci, care avea o anumită educaţie. E de menţionat că există tradiţie de operă în Timişoara din a doua jumătate a secolului XIX, dar acea tradiţie a avut un caracter mai neritmic. Caracterul permanent a apărut din momentul când Opera din Cluj s-a refugiat la Timişoara, în urma Tratatului de la Viena. Clujul a venit aici cu un repertoriu bogat şi a obişnuit publicul timişorean cu o anumită ritmicitate, ceea ce înseamnă că aveau cui să ofere bunul cultural prezentat. Acea foame de spectacol s-a manifestat în ciuda faptului că războiul s-a încheiat, iar regele a fost exilat. Înainte de a fi forţat la exil, din cauza stalinismului şi a comunismului care s-au abătut peste România, MS Regele Mihai I a semnat Decretul regal de ctitorire a instituţiei noastre şi a învestit-o pe Aca de Barbu cu misiunea dificilă de a fi prima directoare a acestei instituţii”, spune Cristian Rudic.

Potrivit managerului ONRT, de-a lungul greilor ani ai comunismului care au măcinat spiritualitatea românească până în decembrie 1989, în ciuda persecuţiilor şi a cenzurii, Opera din Timişoara a reuşit „să înoate prin talazurile vremilor şi datorită unor faruri luminatoare, unor minţi sclipitoare şi talente nespuse”. Acea populaţie educată, afirmă Rudic, care nu a fost eliminată de la început de comunism, a reuşit să transmită gustul pentru frumos următoarelor generaţii, până astăzi.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole