O fetiţă de 3 ani a căzut de la etajul al treilea al unui imobil. Al treilea caz în mai puțin de zece zile

O fetiţă de 3 ani a căzut, vineri, de la etajul trei al unui imobil din municipiul Braşov, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean.

Copilul este asistat medical la faţa locului, a precizat sursa citată.

Poliţişti din cadrul Secţiei Regionale Poliţie Transporturi Braşov efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate cauzelor şi împrejurărilor producerii evenimentului.

Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov, copilul era conştient la sosirea echipajelor medicale. Fetiţa a suferit un politraumatism prin precipitare de la înălţime.

Fetiţa a fost transportată de către un echipaj al SMURD la Spitalul Clinic de Copii Braşov.

Este al treilea asemenea caz petrecut în mai puțin de zece zile, după cele două incidente, de la sfârșitul săptămânii trecute, din județul Hunedoara, de la Petroșani și Orăștie, unde doi copii au căzut de la etajul al patrulea.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole