Numai șoferi drogați, beți și cu permisele de conducere suspendate pe drumurile din județ și Timișoara

În acest weekend, polițiștii rutieri au acționat în tot județul Timiș pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente și mai ales pentru depistarea conducătorilor auto care circulă sub infulența alcoolului și substanțelor psihoactive.

Polițiștii au legitimat peste 550 de persoane și au controlat 480 de autovehicule. Au fost efectuate 294 de testări cu aparatul etilotest și 20 cu aparatul drugtest.

În urma activităților efectuate, polițiștii au aplicat 379 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 109.910 lei, pentru nerespectarea prevederilor rutiere, dintre acestea 238 fiind aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

De asemenea, au fost reținute 37 de permise de conducere și retrase nouă certificate de înmatriculare. Polițiștii au constat nouă infracțiuni rutiere, dintre care: 5 pentru conducerea unui autovehicul fără permis de conducere; 2 pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului; 2 pentru conducerea unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive.

Duminică, 17 iulie, în jurul orei 15:00,  polițiștii din Recaș au oprit pentru control în oraș, un autovehicul condus de un bărbat de 41 de ani, care se afla sub influența alcoolului. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,38 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost întocmit dosar penal.

Sâmbătă, 16 iulie, în jurul orei 23:15, polițiștii rutieri au oprit pentru control pe strada Mihail Kogălniceanu din Timișoara, un autovehicul condus de un tânăr de 27 de ani, care se afla sub influența substanțelor psihoactive. În urma testării cu aparatul drugtest a rezultat o valoare pozitivă la canabis. A fost întocmit dosar penal.

Tot sâmbătă, 16 iulie, în jurul orei 19:00,  polițiștii au oprit pentru control pe strada Constructorilor din Timișoara, un autovehicul condus de un bărbat de 48 de ani. În urma verificărilor efectuate în baza de date polițiștii au constatat că bărbatul avea permisul de conducere suspendat. A fost întocmit dosar penal.

Polițiștii vor acționa și în zilele următoare pentru prevenirea evenimentelor negative.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole