Un nou drum de acces spre stațiunea Muntele Mic este în lucru pe traseul unui fost drum militar, care deservea vechile depozite militare preluate de Primăria Turnu Ruieni de la Ministerul Apărării Naționale. În prima etapă, drumul va fi lărgit și pietruit, urmând să ofere o alternativă pentru șoferi și să contribuie la reducerea aglomerației din stațiune.
Informația a fost făcută publică de senatorul PNL de Caraș-Severin, Marcel Vela, care a vizitat noul traseu alături de primarul comunei Turnu Ruieni, Cosmin Belci.
Potrivit senatorului, noua rută ar putea fi utilizată chiar din acest sezon, dacă lucrările vor avansa conform planurilor. Varianta rutieră este gândită pentru fluidizarea traficului auto spre Muntele Mic, în special în perioadele aglomerate.
Proiectul a fost inclus pe lista de investiții a programului guvernamental „Anghel Saligny”, pentru obiectivele din comuna Turnu Ruieni.
Marcel Vela susține că realizarea drumului ar putea avea efecte importante și asupra dezvoltării stațiunii Muntele Mic, a satului Borlova și a întregului traseu montan, unde există deja rețele de energie electrică, apă și canalizare.
Senatorul precizează că finanțarea guvernamentală pentru aceste proiecte este momentan suspendată, însă lucrările la noul drum continuă cu sprijin financiar local.
„Am avut ocazia să parcurg astăzi noul traseu din Banatul de Munte împreună cu domnul primar Cosmin Belci și am fost mândru că efortul nostru nu a fost în zadar”, a transmis Marcel Vela.
Noua variantă de acces ar urma să ofere o alternativă la drumul existent spre Muntele Mic, în contextul în care dezvoltarea turistică a zonei pune presiune asupra infrastructurii rutiere, în special în perioadele cu aflux mare de vizitatori.
