Mulți șoferi beți și drogați, prinși la volan pe drumurile din Timiș. Nu au lipsit nici cei fără permise de conducere. S-au ales cu dosare penale

Polițiștii Biroului Rutier, împreună cu ce ai secțiilor 2 și 4 urbane din cadrul Poliției Municipiului Timișoara au organizat duminică, în intervalele orare 10:00-12:00 și 17:00-19:00, o acțiune în municipiu, care a avut drept scop verificarea autovehiculelor înmatriculate în alte state, creșterea gradului de siguranță a participanților la traficul rutier, precum și prevenirea și combaterea consumului de alcool și droguri la volan.

Polițiștii au controlat 82 de autovehicule, au legitimat 95 de persoane, au efectuat 18 testări cu aparatul etilotest și o testare cu aparatul drugtest. În urma activităților efectuate au fost aplicate 26 de amenzi, în valoare de 5.475 de lei. Dintre acestea, 24 de sancțiuni, în valoare de 4.475 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor rutiere, iar 2 sancțiuni, în valoare 1.000 de lei, pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Au fost reținute 2 permise de conducere, dintre care unul pentru nerespectarea limitelor legale de viteză și unul pentru nerespectarea semnificației culorii roşii a semaforului electric. Polițiștii au constatat 2 infracțiuni la regimul rutier ( conducerea unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive și conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului).

De asemenea, polițiștii au depistat în județul Timiș mai multe persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni rutiere. Aceștia s-au ales cu dosare penale.

La data de 30 iulie, în jurul orei 23:15, polițiștii Orașului Buziaș au depistat pe DJ 592 B, în localitatea Nițchidorf, din județul Timiș, un bărbat de 37 de ani, care a condus sub influența alcoolului. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că bărbatul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ,,conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice” și ,,conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere”.

La data de 31 iulie, în jurul orei 02:18, polițiștii rutieri au depistat pe bulevardul Liviu Rebreanu din Timișoara, un bărbat de 23 de ani, care a condus sub influența alcoolului. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”.

La data de 31 iulie, în jurul orei 07:45, polițiștii rutieri au depistat pe strada Ofcea din Timișoara, un bărbat de 21 de ani, care a condus sub influența alcoolului. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în urma testării cu aparatul drugtest a rezultat o valoare pozitivă la cocaină. A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ,,conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice” și ,,conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive”.

La data de 31 iulie, în jurul orei 12:45, polițiștii Secției 8 Rurale Deta au depistat pe strada Termal din orașul Deta, un bărbat de 43 de ani, care a condus sub influența alcoolului. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”.

La data de 31 iulie, în jurul orei 14:55, polițiștii din Sânnicolau Mare au oprit pentru control pe strada Vișinului din localitatea Periam, un autovehicul condus de un tânăr de 22 ani. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că bărbatul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul nu era înmatriculat, plăcuțele cu numărul de înmatriculare aparținând unui alt autovehicul. A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ,,conducerea unui vehicul neînmatriculat”, ,,conducerea unui vehicul cu numere false de înmatriculare”, și ,,conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere” .

La data de 31 iulie, în jurul orei 18:15, polițiștii Secției 2 Rurale Săcălaz au depistat în localitatea Beregsău Mare, un bărbat de 56 de ani, care a condus sub influența alcoolului. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”.

La data de 31 iulie, în jurul orei 19:45, polițiștii Secției 3 Rurale Sânandrei au depistat în localitatea Seceani, un bărbat de 44 de ani, care a condus sub influența alcoolului. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”.

La data de 1 august, în jurul orei 01:10, polițiștii din Buziaș au oprit pentru control pe strada M. A. Șaguna din oraș, un autovehicul condus de un bărbat de 36 ani. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că bărbatul avea permisul de conducere anulat. De asemenea, în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ,,conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice” și ,,conducerea unui vehicul având permisul de conducere anulat” .

În data de 1 august, în în jurul orei 02:30, polițiștii lugojeni au depistat pe strada Timișoarei din municipiul Lugoj, un bărbat, în vârstă de 29 de ani, care ar fi condus sub influența substanțelor psihoactive. În urma testării cu aparatul drugtest a rezultat o valoare pozitivă la amfetamină. A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive”.

Cod galben de vânt în Caraș-Severin

Interval de valabilitate: 06 octombrie, ora 12:00 – 08 octombrie, ora 10:00 Fenomene vizate: intensificări ale vântului Zone afectate: conform textului În intervalul menționat, vântul va avea intensificări în sudul,…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole