Noul terminal Sosiri Externe al Aeroportului Timişoara a fost deschis joi şi tot joi a fost semnat contractul pentru construcţia unui terminal nou de Plecări Externe, o investiţie de 184,4 milioane de lei, care este prevăzută a se finaliza la sfârşitul anului 2023, a anunţat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Cătălin Drulă.
„S-a deschis noul terminal Sosiri Externe la Aeroportul Timişoara. La ora 13:35, a aterizat prima cursă aeriană la noul terminal de Sosiri Externe al Aeroportului Timişoara. Fără panglici – doar un gest de normalitate la finalul unui proiect de investiţii de 30 de milioane de lei. De astăzi, durata de aşteptare pentru intrarea în ţară prin Aeroportul din Timişoara se va reduce la jumătate. Vor putea fi procesate trei curse în acelaşi timp, adică aproximativ 540 de pasageri”, a scris Drulă.
Valoarea totală a investiţiei este de 30.349.000 lei (cu TVA), din care 13.273.000 lei reprezintă fonduri europene nerambursabile, 2.342.000 lei vin de la bugetul de stat, iar 14.733.000 lei din fondurile proprii ale Aeroportului Timişoara, arată un comunicat al AIT.
Noul terminal are o suprafaţă construită de 4.383 metri pătraţi, este prevăzut cu patru porţi de sosire şi poate deservi simultan un flux de 540 de pasageri (trei curse) şi va permite o creştere a traficului aerian de persoane la aproximativ 3.000.000 de pasageri pe an. Terminalul este dotat cu 10 puncte de control ale poliţiei de frontieră, trei puncte de control vamal şi o zonă de procesare a bagajelor în suprafaţă de 200 metri pătraţi. Terminalul dispune şi de alte facilităţi şi utilităţi specifice.
Proiectul a demarat în februarie 2019, iar cea de-a doua etapă vizează realizarea terminalului Plecări externe.
Terminal nou de Plecări Externe
„Tot astăzi am semnat şi contractul pentru construcţia unui terminal nou de Plecări Externe. Va avea o suprafaţă de 8.000 mp şi va fi dotat cu 18 ghişee de check-in şi 6 posturi pentru controlul Poliţiei de Frontieră. Tot în număr de 6 vor fi porţile automate pentru scanarea documentelor biometrice. Valoarea totală a acestui proiect este de 184,4 milioane de lei, iar termenul preconizat pentru finalizare este finalul anului 2023”, a adăugat ministrul.