METEO. Cod galben în Timiș de ninsori moderate şi intensificări ale vântului

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteo de ninsori moderate şi intensificări ale vântului pentru cea mai mare parte a ţării şi o atenţionare Cod galben de ninsori însemnate cantitativ şi viscol la munte, în 26 de judeţe, ambele valabile până duminică după-amiaza.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 3 februarie, ora 10:00 – 5 februarie, ora 18:00, aria ninsorilor se va extinde treptat din orele serii dinspre regiunile nord-vestice şi va cuprinde cea mai mare parte a ţării. Local se va depune strat nou de zăpadă, care va fi mai consistent în zonele montane. Prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi pe alocuri 20-30 l/mp, cu precădere în jumătatea vestică a ţării.

Vântul va prezenta local şi temporar intensificări, cu viteze în medie de 50-60 km/h în majoritatea zonelor, iar la munte cu rafale de 65-75 km/h. Vor fi perioade în care intensificările de vânt se vor asocia cu ninsoare.

„De duminică (5 februarie), vremea va intra într-un proces de răcire şi va deveni geroasă noaptea, cu precădere în regiunile intracarpatice”, atrag atenţia meteorologii.

De asemenea, în perioada 3 februarie, ora 20:00 – 5 februarie, ora 18:00, temporar va ninge şi vor fi perioade în care vântul va prezenta intensificări cu rafale de 50-70 km/h, iar la altitudini de peste 1.800 de metri vântul va depăşi 80-90 km/h, astfel încât va fi viscol şi vizibilitate scăzută.

În vestul Carpaţilor Meridionali se vor acumula peste 30-40 l/mp şi se va depune strat consistent de zăpadă.

Judeţele care vor intra sub Codul galben de ninsori sunt: Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Buzău, Cluj, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Harghita, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Sălaj, Suceava, Timiş, Vâlcea şi Vrancea.

Măcel în pădurile din vest. Continuă tăierile ilegale

În perioada 06 – 17.12.2021, reprezentanții Gărzii Forestiere Timișoara împreună cu reprezentanți ai Inspectoratelor de Poliție Județene – Biroul Combaterea Delictelor Silvice, au efectuat verificări pe raza județelor Timiș, Hunedoara…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole