METEO. Cod galben de ploi însemnate cantitativ în Arad, Timiș și Caraş-Severin

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o atenţionare Cod galben de ploi însemnate cantitativ, valabilă până marţi seara în zone din 14 judeţe.

Conform prognozei de specialitate, în intervalul 26 septembrie, ora 18:00 – 27 septembrie, ora 22:00, local în Maramureş, Banat, zona montană a Olteniei, în Carpaţii Occidentali şi în nordul Carpaţilor Orientali vor fi perioade cu averse, însoţite pe alocuri de descărcări electrice. În special, prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 25 – 30 l/mp şi pe arii restrânse 40 – 50 l/mp.

Judeţele vizate de atenţionarea Cod galben sunt: Alba, Arad, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Caraş-Severin, Gorj, Hunedoara, Mehedinţi, Maramureş, Sălaj, Satu Mare, Timiş şi Vâlcea.

Şi în Bucureşti, pe parcursul zilei luni, cerul va avea înnorări, trecător va ploua slab, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 13 – 15 grade.

De asemenea, marţi, până la ora 22:00, în Capitală, vremea va fi caldă, iar probabilitatea pentru averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului va fi mai ridicată în ultimele ore ale intervalului. Temperatura maximă va oscila între 25 şi 27 de grade.

Meteorologii menţionează faptul că, în după-amiaza zilei de marţi (27 septembrie), în sud-vestul şi centrul ţării, iar spre seară şi noaptea (27/28 septembrie) în sud şi sud-est, local vor fi manifestări de instabilitate atmosferică.

Timiș: 10 milioane de țigarete confiscate de DIICOT și Poliția Română – țigările proveneau din Ucraina și Moldova și erau importate ca dulciuri și bomboane de un grup infracțional cu ramificații și în județul Timiș care era controlat în afara țării de cetățeni ucraineni

La data de 21 septembrie a.c., polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și ai Direcției de Investigare a Criminalității Economice din Poliția Română, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole