Amin Zahra, de la Spitalul Județean Timișoara, și-a expus gândurile legate de pandemie și de viața de zi cu zi pe platforma RO Vaccinare.
Medicul spune că a învățat că fericirea nu înseamnă a avea, ci a fi.
“Când o să înțelegem? În fiecare zi drumul de la lucru spre casă a devenit unul plin de întrebări și gânduri… Oare cât o să mai țină pandemia asta? Când o să revenim la normal? O să mai scăpăm de combinezoane, măști, mănuși… Când mă uit în jur sau în mediul online îmi dau seama că ne aflăm într-un tunel fără capăt. Avem la fel de mulți sceptici, care după 2 ani de zile nu au învățat absolut nimic, chiar dacă unii și-au pierdut cel puțin un membru al familiei. Refuză știința, progresul și adevărul, și caută orice știre falsă care să le fie pe plac, pe care apoi o promovează. Când o să înțelegem că sănătatea este cea mai importantă într-o societate? Dacă gândul tău în momentul de față, este unde o să-ți petreci minivacanța și singura problemă a ta, este că locul tău preferat este ocupat, atunci te poți considera norocos, pentru că mulți nu-și găsesc cazare la ATI, iar restul se pregătesc de-o înmormântare. Am învățat că fericirea nu înseamnă a avea, ci a fi. Așa că vă doresc să fiți sănătoși în drumul vostru spre a avea!“, scrie dr. Amin Zahra, medic la Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara.