Masterclass la Veneția pentru studenții Facultății de Arhitectură din Timișoara

Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția, în colaborare cu Institutul de Studii Marine al Consiliului Național al Cercetării (CNR–ISMAR) și cu Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara, a organizat vineri, 30 iulie, la sediul ISMAR din Arsenale – Veneția, masterclass-ul cu tema „Aspecte culturale, tehnice și științifice ale refuncționalizării contextului urban în Veneția. Studii de caz” pentru studenții, masteranzii și doctoranzii facultății timișorene.

Au fost puse în discuție unele problematici derivate din marile provocări tehnologice cărora ar trebui să le facă față arhitectura în contextul noilor obiective cu care se confruntă știința și societatea sub presiunea fenomenelor ce influențează cursul vieții sociale la nivel planetar: încălzirea globală, deteriorarea ambientului, suprapopularea, înălțarea nivelului apelor oceanelor etc. Funcționalitățile noilor sedii CNR-ISMAR și Thetis oferă, în acest sens, materie pentru un studiu de caz de tranformare urbană deosebit de semnificativ atât în plan simbolic, cât și în plan practic, pentru Venezia.

În cadrul evenimentului au avut intervanții ing. Angela Pomaro, coordonatorul activităților din sediul central al ISMAR din Venezia, prof. Luigi Alberotanza, ex director al ISDGM (Istituto di Studi della Dinamica delle Grandi Masse / CNR – Veneția), dr. Franco Costa – cercetător ISMAR, ex responsabil pentru lucrările din noul sediu de la Arsenale Veneția, prof. Pasquale Ventrice, președinte al Centrului de Studii Arsenale – Veneția, dr. Antonietta Grandesso, Thetis S.p.a.

La acest masterclass a luat parte un grup de 20 de studenți, masteranzi și doctoranzi ai Facultății de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara, coordonați de de prof.univ.dr.arh. Ion Andreescu, decanul FAUT, și lect.univ.dr.arh. Cristina Povian, cadru didactic la aceeași facultate.

Gala Premiilor UVT, la ediția a VII-a

Comunitatea Universității de Vest din Timișoara (UVT) este preocupată de extinderea proiectelor de dezvoltare științifică și profesională, de recunoașterea meritelor și performanțelor membrilor, care, prin activitatea depusă, contribuie în mod…

UVT, tot printre cele mai căutate universități

Înghesuială mare în această sesiune de admitere la UVT. Un număr foarte mare de aspiranți s-au înscris pentru a-și continua parcursul academic în cea mai importantă instituție de învățământ superior…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole