Lucrările la Nodul Hidrotehnic de la Sânmihaiu Român vor fi gata anul acesta, spune șeful Serviciului de Investiții al Administrației Bazinale de Apă Banat, Titu Bojin.
Acesta a declarat că circulația vaporașelor va fi posibilă după realizarea trecerilor de frontieră.
“Sperăm ca până la sfârșitul acestei luni, luna viitoare, să facem recepția. Lucrările vor fi gata în termen, la o valoare 6,9 milioane de euro. Circulația către Viena mai trebuie să aștepte puțin pentru că pentru anul viitor sperăm ca Ministrul de Interne și Consiliul Județean care au sarcina să realizeze cele două treceri de frontieră, atât pe apă, cât și pe pista de biciclete, să poată să fie realizate, a precizat Titu Bojin“, într-o declarație pentru Radio Timișoara.
Lucrările de la Nodul Hidrotehnic Sânmihaiu Român s-au realizat printr-un proiect pe fonduri europene.