Locomotiva unui tren regional care circula între Arad şi Timişoara a luat foc între staţiile Şagu şi Vinga, fără ca vreun călător să fie rănit

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, George Pleşca, a declarat că incendiul s-a manifestat doar la locomotivă, iar flăcările au fost stinse de către pompieri.

„Este vorba de trenul Interregio 2602, a cărui locomotivă ardea cu flacără deschisă. S-a intervenit pentru protecţie până când echipa tehnică a CFR a scos de sub tensiune locomotiva, care era deja decuplată de la vagoane când au ajuns pompierii. Au fost mobilizate echipaje de la Detaşamentele de Pompieri Arad, Şagu şi Vinga, cu trei autospeciale de stingere. Flăcările au fost stinse complet în jurul orei 9,00”, a precizat Pleşca.

Cei aproximativ 30 de călători au ieşit singuri din vagoane şi au stat pe câmp. Ulterior, vagoanele au fost ataşate la altă locomotivă, iar pasagerii au fost transportaţi în staţia Şagu.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole