Jandarmii din Timiș vor participa la acțiuni de revelion în Hunedoara și Arad

Efective de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Timișoara se vor afla în teren și vor veghea în noaptea dintre ani, la prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, îndeosebi în locuri în care au loc aglomerări de persoane.

Jandarmii vor fi prezenţi pe timpul manifestărilor desfăşurate atât în zona de competență, în special în locurile în care vor fi organizate spectacole cu public numeros, cum ar fi: Deva, Hunedoara, Vulcan; cât și în colaborare cu celelalte instituții din domeniu, în marile orașe ale zonei: Timișoara, Arad, unde sunt anunțate spectacole de Anul Nou şi la care sunt aşteptaţi să vină mulţi oameni.   

“ Acțiunile vor avea un caracter preponderent preventiv și vor viza asigurarea unui climat civilizat, necesar desfăşurării evenimentelor organizate la nivelul localităților, depistarea și sancționarea celor care comit fapte antisociale, respectarea normelor legale vizând comercializarea sau folosirea de obiecte artizanale și distracție pe bază de amestecuri pirotehnice, precum și respectarea tuturor măsurilor în vigoare ce se impun, în vederea prevenirii și combaterii răspândirii virusului SARS-CoV-2. Pentru prevenirea incidentelor, Gruparea de Jandarmi Mobilă Timișoara sfătuieşte pe cei care vor participa la spectacolele din aer liber organizate de Revelion să nu aducă artificii, petarde, sticle ori cutii metalice cu băuturi alcoolice şi să nu forţeze cordoanele de ordine. Vă reamintim că deţinerea, comercializarea sau folosirea, fără autorizare, a obiectelor pirotehnice, constituie infracţiune“, transmite Jandarmeria Timișoara.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole