Incident la Ziua Județului Timiș. Viceprimarul PNL al Timișoarei, Cosmin Tabără, la un pas de tragedie – a căzut la urcarea pe scenă

Consiliul Județean Timiș a organizat astăzi o ședință festivă prilejuită de Ziua Județului Timiș, sărbătorită pe 28 iulie.

Evenimentul a avut loc în Sala Multifuncțională a CJ Timiș, care pentru a nu părea goală, a fost burdușită cu angajați ai administrației județene.

Instituțiile și partidele au transmis Consiliului Județean și șeful său penelist Alin Nica un semnal puternic cu această ocazie, dovadă a izolării în care se află astăzi PNL Timiș.

Au lipsit primarul Timișoarei, Dominic Fritz, prefectul PSD de Timiș, Mihai Ritivoiu, Mitropolitul Banatului, IPS Ioan, personal diplomatic consular, la fel cum au lipsit reprezentanți de marcă ai partidelor parlamentare sau instituțiilor guvernamentale.

Totuși, au urcat pe scenă, pe rând, pentru a susține o alocuțiune, sforăitoare și de un plictis uriaș, Țăranul de la Dudeștii Noi, Alin Nica, șeful CJ Timiș, cercetat de ANI pentru conflict de interese, consilierul său personal Viorel Coifan, fostul șef al CJ Timiș, Titu Bojin, subprefectul de Timiș, Sorin Ionescu sau preotul Ionel Popescu, reprezentantul Mitropoliei Banatului. Au mai fost prezenți în sală consilieri județeni și academicianul Ion Păun Otiman.

Primăria Timișoara a fost reprezentată de viceprimarul PNL Cosmin Tabără, iar atunci când i-a venit rândul pentru a urca pe scenă a alunecat și a căzut, fiind la un pas de o tragedie, care a reamintit de pățania lui Emil Boc, pe vremea respectivă deputat, care a căzut într-un studio de televiziune.

Din fericire incidentul care se putea lăsa cu o tragedie a fost evitat și cu forțele care i-au mai rămas după sperietură, Cosmin Tabără a rostogolit spre auditoriu niște platitudini. Pe modelul Emil Boc poate avea însă o șansă de a mai urca pe treptele politice.

“Sper ca anul 2023 să ne găsească pregătiți. Sper ca împreună ca totul să fie lăsat la o parte și să face din Timișoara un oraș respectat. Anul 1919 rămâne reprezentativ pentru România, a dus la instalația administrației românești în Timișoara.  Sper ca noi care avem o obligație să ducem istoria mai departe să o facem cu realism și responsabilitate. Este momentul să lăsăm toate luptele politice, animozitățile și să lăsam în urma momentele acestea de inactivitate. Au fost ani de zile în care s-a pierdut startul pe Capitală Europeană și mai avem doar câteva luni să redresăm această corabie. Trebuie să repunem  Timișoara acolo unde îi este locul. Vă sigur de tot sprijinul primăriei Timișoara și sunt convins că și CJ Timiș sprijină acțiunea din 2023“, a spus Cosmin Tabără.

Atmosfera a fost una apăsătoare, altă dată era de sărbătoare, fiind vizibil marcată de ultimele dezvăluiri de presă care privesc “afacerea Dubai“ în care este implicată conducerea CJ Timiș, în special șeful CJ Timiș, Alin Nica și șeful său de cabinet, Iosif Nicoară.

Ziua Județului Timiș a părut mai mult una de doliu decât de bucurie, singurul păcălici care părea că nu înțelege ce i se întâmplă fiind chiar gazda.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole