Grindină și vânt puternic la Timișoara. Subsol inundat și copaci căzuți. Acoperișul unei case a lovit de trăsnet în Bucovăț

Grindina și vântul puternic de aproximativ un sfert de oră din Timișoara și județ nu a rămas fără urmări. Pompierii au fost solicitați să intervină să scoată apa din subsoluri, să ridice copacii căzuți de pe drum sau mașini și să stingă un incendiu la acoperișul unei locuințe lovit de trăsnet din Bucovăț.

Astfel în cursul dimineții, pompierii din Timiș au intervenit la următoarele situații de urgență: 5 degajări copaci căzuți pe carosabil/autoturisme, toate în Timișoara; inundație la subsolul unei grădinițe din Timisoara; un incendiu la acoperișul unei locuințe lovit de trăsnet, în localitatea Bucovăț.

„Incendiul nu s-a extins și la construcție fiind localizat la nivelul acoperișului. A fost afectată doar o grindă a acoperișului. Pentru înlăturarea efectelor negative, s-a intervenit cu 7 autospeciale de lucru cu apă si spuma, 2 autoscări mecanice, 2 electropompe și 26 pompieri. Din fericire, nu au fost înregistrate persoane rănite”, transmite ISU Timiș.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole