Timiș: dosar penal la o balastieră pentru exploatare din terasa râului Timiș

Inspecția Bazinală de Apă Banat anunță că, în urma unui control efectuat la începutul lunii iunie la balastierele din spațiul Hidrografic Banat, a identificat o încălcare a legislației apelor la societatea Gruppo Agremin SRL care a extras agregate minerale (balast) fără autorizație de gospodărire a apelor, din terasa râului Timiș.

“Acest lucru este interzis de lege și constituie infracțiune, drept urmare, au fost sesizate organele abilitate pentru a-i fi întocmit un dosar penal, conform Legii Apelor, nr.107/1996 actualizată. Tot în aceeași zonă, SC Agremin BVI SRL a fost sancționată contravențional, în ultimii doi ani, cu amenzi în valoare totală de 115.000 lei. Atragem atenția că pentru extragerea de agregate minerale din albiile sau terasele cursurilor de apă, precum și executarea de lucrări pe ape sau care au legătură cu apele, conform legii este nevoie de avizul sau autorizația de gospodărire a apelor. Nerespectarea Legii Apelor atrage răspunderea materială, civilă, contravențională sau penală, după caz“, arată ABA Banat.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole