Sunt cozi uriașe, în această seară, la benzinării din întreaga țară, inclusiv la Timișoara. Șoferii s-au speriat, după ce s-au semnalat scumpiri la combustibil.
Astfel, astăzi, la o benzinărie din județul Bihor, benzina costa 11 lei/litrul.
În aceste condiții, nu puține persoane au luat cu asalt și benzinăriile din Timișoara, iar la unele s-au format cozi imense de mașini.
STPT anunță că circulația mijloacelor de transport în comun a fost afectată de cozile de la benzinării.
“Circulația mijloacelor de transport în comun de pe mai multe linii ale STPT a fost afectată de cozile de la benzinăriile din oraș. Din cauza cozilor de la benzinării, șoferii și vatmanii nu au avut cum să înainteze în trafic, ceea ce a generat întârzieri nedorite pe mai multe linii de transport public“, anunță societatea.
Ministerul Energiei, Virgil Popescu, a transmis un mesaj pentru calmarea populație.
“România nu are nicio problemă cu aprovizionarea cu carburanți în benzinării. Am avut astăzi întâlniri de lucru cu reprezentanții Rompetrol și ai OMV Petrom și am primit asigurări că există stocuri suficiente de produse petroliere și vor asigura livrările către clienți. Totodată, vreau să le transmit românilor că nu trebuie să intre în panică și să stea la cozi. AVEM SUFICIENTE STOCURI!“, a scris pe Facebook Virgil Popescu.