FOTO. Timișoara: Piața Victoriei, locul unde are loc Târgul de Crăciun – înfrumusețată cu 22 de arțari

Societatea Horticultura, aflată în subordinea Consiliului Local, continuă plantările de completare cu arbori în zona Piața  Victoriei, din centrul Timișoarei.

Am lucrat în timp record și am reușit plantarea luni, 28 noiembrie și marți, 29 noimebrie, a 15 bucăți de arțari și scoarță de completări, la baza copacilor. În plus, s-a refăcut gardul viu din zona verde a pieței, cu 1.400 de bucăți de ligustrum“, a precizat directorul companiei, Dan Rusu.

22 de arțari plantați în alveolele goale

În aceste zile, se completează și ultimele alveole goale, cu 7 arbori, și se pun tutori solizi de susținere la toți cei 22 copaci pe care i-am plantat în ultima perioadă, este vorba despre acer platanoides, adică arțar. Am fost nevoiți să oprim lucrările datorată manifestărilor prilejuite de Ziua Națională care au avut în centru. Noi facem un apel la populație să vină alături de noi în efortul comun de da un nou aspect zonei centrale, dar și către agenții economici care sunt prezenți la Târgul de Crăciun, să manifeste spirit civic și să evite deteriorarea prin smulgere și prin acces auto a acestor arbori tineri, deoarece avem deja un caz în care un copac plantat recent a fost lovit de o mașină, dar din fericire nu a fost distrus“, a mai adăugat Dan Rusu.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole