FOTO. Timiș: 30 de fațade de case din satul Altringen au prins viață după ce au fost zugrăvite de voluntarii Color The Village

Peste 400 de voluntari au participat pe parcursl acestui weekend, la zugrăvirea a 30 de faţade de case din satul Altringen din județul Timiș.

În cadrul celei de-a VI-a ediţii a evenimentului Color The Village organizat de Asociaţia Acasă în Banat, 30 de case din localitatea Altringen din judeţul Timiş, aflată la 50 de kilometri de Timișoara, au fost zugrăvite.

Voluntarii au refăcut şi elementele decorative tradiţionale ale caselor din acest sat.

Au fost selectate cu prioritate case locuite, ale familiilor cu venituri modeste, care păstrează elemente de arhitectură specifică zonei atât din satul Altringen, dar şi câteva case din satele vecine: Bogda, Sintar şi Comeat.

Ultima zi de Color the Village demonstrează de fiecare dată că se pot întâmpla minuni. Case care păreau că nu vor fi terminate, au prins culoare. Case care păreau banale au primit un decor sau o pictură murală care le-a scos din anonimat. Oameni care nu se cunoșteau au făcut echipă și au zugrăvit o casă. A fost o zi în care cele peste 30 de grade s-au resimțit din plin de către cei 400 de voluntari prezenți sâmbătă. Dar credeți că s-au dat bătuți? În niciun caz! Au făcut treabă multă, cu spor, ultima echipă terminând la miezul nopții!  E drept, am avut pregătite pentru ei tot felul de bunătăți, mâncare locală și multă limonadă. Ce a ieșit, o să vă arătăm curând, casă cu casă. Acum, vă lăsăm să vă bucurați și voi de fotografiile care surprind puțin din atmosfera zilei de sâmbătă“, a declarat Radu Trifan, preşedintele Asociaţiei Acasă în Banat.

Color the Village/Colorează Satul se află la a şasea ediţie şi, an de an, are loc într-un sat din Banat, alternativ din judeţele Timiş şi Caraş-Severin. Ediţiile precedente au avut loc la Valeapai (2023), Fărăşeşti (2022), Ilidia (2021), Racoviţa (2020) şi Eftimie Murgu (2019).

Proiectul Asociaţiei Acasă în Banat este unic în ţară şi îşi propune să contribuie la revitalizarea satului românesc şi la punerea în valoare a arhitecturii tipice din zona Banatului.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole