FOTO. Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, vizită la Timișoara – întâlnire cu militarii de la Brigada 18 Cercetare Supraveghere Decebal

Secretarul General Adjunct al Alianței Nord-Atlantice, Mircea Geoană, a efectuat vineri, 23 iunie, o vizită la comandamentul Brigăzii 18 Cercetare Supraveghere „Decebal”, din Timișoara.

Oficialul NATO a fost întâmpinat de comandantul brigăzii, colonel Virgil-Nicu Florescu, împreună cu membrii echipei de comandă și comandanții unitățiilor militare subordonate. Delegația a fost însoțită de reprezentantul șefului Statului Major al Apărării, general de brigadă Daniel Pop, șeful Direcției instrucție și doctrină. În timpul vizitei, oficialul NATO a participat la briefingul de informare cu privire la rolul și misiunile brigăzii în Forțele Terestre și în Armata României“, informează Brigada 18 Cercetare Supraveghere „Decebal“.

„Am o poziţie foarte importantă la NATO şi este absolut normal şi moral să mă concentrez asupra acestei poziţii foarte importante şi să-mi fac datoria cât mai bine cu putinţă, până la finalul mandatului. Viitorul îl vom discuta la momentul potrivit. (…) Văd o cotă de piaţă strategică pentru România absolut excepţională şi acest lucru mă bucură. Văd la noi, la NATO, tineri şi tinere din România care sunt excepţional de bine apreciaţi şi care îşi fac treaba în mod exemplar. Văd România cu optimism. Fără să ignorăm faptul că avem şi multe lucruri care nu funcţionează, şi în zona politică, şi în cea a politicilor şi în multe zone socio-economice, România are un potenţial imens, iar eu, din poziţia actuală, văd pentru România un viitor frumos, dacă vom reuşi să ne punem în valoare acest potenţial”, a afirmat Mircea Geoană într-o conferinţă de presă.

În opinia sa, România ar trebui să se reîntoarcă la făuritorii ideii naţionale, recuplată cu Occidentul, dând exemplul paşoptiştilor şi al Şcolii Ardelene, într-o perioadă mult mai dezavantajoasă pentru ţară decât este acum.

„Uneori mi se pare puţin ciudat ca în cel mai bun moment al istoriei naţionale, în NATO şi în UE, oameni liberi, în democraţie, să fim uneori pătrunşi de atât de multă dezamăgire şi sentiment de abandon. Şi poate că este nevoie de retrezirea entuziasmului în jurul unui proiect, aducând oamenii cei mai buni în locurile cele mai potrivite şi încercând să punem în valoare potenţialul acestei ţări. Fără schimbări în profunzime, nu va fi posibil. De aceea, sper şi cred şi ştiu că şi în această generaţie de lideri, ca şi în generaţiile anterioare, vom şti să profităm de acest moment foarte important”, a explicat secretarul general adjunct al NATO.

Un astfel de proiect comun, care să poată uni România, este, în opinia lui Mircea Geoană, ambiţia tuturor ca România să nu mai fie la periferia, ci în centrul Europei.

Mircea Geoană a participat, vineri, la festivitatea de absolvire a facultăţilor din cadrul Universităţii de Ştiinţele Vieţii „Regele Mihai I” din Timişoara, la invitaţia conducerii instituţiei academice bănăţene. 

Recomandările noastre

Cele mai citite articole