Fostul șef al CJ Timiș, Călin Dobra, a fost prins circulând cu 153 de km/h. Explicația: polițistul “fâlfâia“ în aer pistolul radar

În luna septembrie 2022, Buletin de Timișoara vă informa în exclusivitate că fostul șef al CJ Timiș, Călin Dobra, a rămas fără permis, în articolului pe care îl găsiți AICI.

Totuși, Călin Dobra nu a rămas și pieton, deoarece a contestat contravenția în instanță, la Judecătoria Timișoara, solicitând anularea procesului-verbal, dar pe 22 noiembrie 2022 a pierdut procesul, ocazie cu care s-a aflat exact când și cum s-a întâmplat totul.

Potrivit sentinței intrată în posesia Buletin de Timișoara, “pe data de 15 august 2022, deci de Sfânta Maria, fostul șef al CJ Timiș, Călin Dobra, conducerea un Mercedes clasa S pe Calea Lugojului din Timișoara, când a fost surprins cu viteza de 153 de km/h într-o zonă unde limita legală era de 70 de km/h, deci cu 83 de km/h peste limită“.

În aceste condiții fostului șef al CJ Timiș i-a fost suspendat permisul pentru 120 de zile și a primit o amendă de 1.305 lei, deoarece nu a putut prezenta nici permisul de conducere, neavându-l asupra sa.

În plângerea depusă în instanță Călin Dobra se consideră nevinovat susținând că “recunoaște că a rulat peste limita legală, deoarece traficul era redus fiind singurul participant la trafic în zonă, dar în niciun caz cu 153 de km/h și de aceea consideră că avertismentul este suficient și proporțional cu gravitatea contravenției“.

Totodată, fostul șef al CJ Timiș a susținut că “pe înregistrarea video a indecentului se vede cum aparatul radar era înclinat în jos, nu spre șosea, nefiind montat să înregistreze viteza autoturismelor care rulează pe șosea, iar, după o fracțiune de secundă a înregistrat presupusa viteză de 152 de km/h, existând pe parcursul înregistrării fluctuații de viteză“.

Acesta mai menționează că “la momentul opririi mașinii aparatul radar înregistra viteza de 73 de km/h“.

Mai mult, Călin Dobra a precizat în plângerea sa că “mânuirea în mod brusc a aparatului radar, prin ridicarea în mod rapid a acestuia, precum și fluctuațiile de viteză, care sunt prezente pe tot parcursul înregistrării video, sunt apte să ridice un dubiu cu privire la acuratețea înregistrării“.

Cu toate acestea, instanța a fost de neînduplecat și a respins plângerea fostului șef al CJ Timiș care de la data comunicării sentinței a avut termen 30 de zile să o conteste la Tribunalul Timiș.

În finalul plângerii, Călin Dobra susține că “nu obișnuiește să aibă o atitudine necorespunzătoare în trafic“, deși în luna iunie 2021, pe aceeași Cale a Lugojului, Călin Dobra a fost implicat într-o tamponare din cauza neatenției. Atunci, fostul șef al CJ Timiș a transmis un mesaj fanilor de pe Facebook, cu mâna șleampătă în urma accidentului în care a lovit o altă mașină din spate.

Recent, fostul șef al CJ Timiș, Călin Dobra, a primit o sinecură de 20.000 de lei pe lună, fiind numit interimar ca director general al Electrica Serv SA.

USR solicită sprijin european pentru Timișoara. Europarlamentarul Vlad Gheorghe: nici o companie nu poate pune în pericol securitatea energetică a municipalităților – întreaga populație a Timișoarei este lăsată fără încălzire inclusiv entitățile de importanță critică

Reprezentanții USR în Parlamentul European cer comisarilor europeni pentru energie și Pactul Verde să intervină rapid pentru ca orașului Timișoara să i se asigure securitatea energetică. “Delegația USR PLUS din…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole