Fosta Platformă Solventul – deținută de a doua cea mai bogată familie din Marea Britanie – un proiect imobiliar pe 48 hectare al unui offshore din Cipru, blocat din cauza terenului contaminat

Prefectura Timiș a organizat miercuri, 5 aprilie 2023, o conferință de presă susținută de prefectul PSD de Timiș, Mihai Ritivoiu și  șeful Agenției pentru Protecția Mediului, Alina Călușeru.

Tema conferinței a fost problema fostei Platformei Solventul din Timișoara și intenția unui dezvoltator imobiliar de construi ansambluri rezidențiale pe un teren de 48 de hectare al fostei platforme petrochimice.

Proiectul, care aparține companiei Valkiria Invest, este blocat deoarece nu poate fi obținut momentan un Plan Urbanistic Zonal, din cauza faptului că este nevoie de un aviz de mediu, care nu poate fi acordat pentru că solul este contaminat.  

 “Pe platforma Solventul există în derulare, la APM, trei proceduri diferite. Prima procedură e din septembrie 2019, e o investigare a amplasamentului ca și sit contaminat. Din octombrie 2020 e un al doilea studiu, care presupune o restabilire a obligațiilor de mediu, la încetarea activității. În 2008 au fost stabilite obligațiile de mediu doar la cota zero. În martie 2021 are loc o solicitare de aviz de mediu pentru regenerare urbană. Niciuna din proceduri nu e finalizată. Va fi o comisie de specialiști, se stabilesc obligații de îndeplinit, în funcție de utilizarea ulterioară. Decontaminarea va cuprinde solul și subsolul, acolo au fost descoperite depășiri la diferii indicatori. Important este de știut că acolo nu s-a aprobat un plan urbanistic, așa cum cred unii. E prematur să spunem cum se face decontaminarea. În Timiș mai există sit-uri contaminate, este fabrica de la Margina, mai este un depozit de produse petroliere la Deta, dar APM Timiș nu a avut deocamdată nicio procedură de decontaminare finalizată”, spune Călușeru.

Teren și apele subterane contaminate cu sulfați, arsen, cupru, plumb, nichel sau vanadiu

Conform Raportului de investigare detaliată și evaluare a riscului realizat la nivel de APM, după ce s-au analizat probe de sol, în anii 2019, 2021 și 2022, a arătat că în anumite puncte de pe teren sunt depășiri ale pragurilor de alertă și de intervenție în vigoare, pentru mai multe substanțe: sulfați, arsen, cupru, plumb, nichel, vanadiu, total hidrocarburi din petrol (THP), hidrocarburi aromatice policiclice (HAP), naftalină, piren, fenantren, crisen, fluoranten, benzo(b)fluoranten, benzo(k)fluoranten, benzo(a)piren, benzo(a)antracen, benzo(ghi)perilen, și indeno(1,2,3-cd)piren

Analize s-au făcut și pentru apele subterane și apele de suprafață, probele fiind prelevate în anii 2019 și 2022. Acesta au evidențiat depășiri ale pragurilor și valorilor limită în vigoare pentru ape subterane, pentru sulfat total, fenoli totali, fosfat, arsen, benzen, naftalină, etilbenzen, metil-tert-butil-eter (MTBE) și total hidrocarburi din petrol (THP).

Poziția prefectului PSD de Timiș

La rândul său, prefectului PSD de Timiș, Mihai Ritivoiu, a declarat, în cadrul conferinței de presă, că în acest caz au fost mai multe reclamații venite din partea presei sau a cetățenilor.

Vreau să aduc în prim plan dezvoltarea urbanistică care se va ridica pe locul fostului combinat Solventul, sunt acolo 43 de hectare. Mai multe reclamații au fost depuse de agenți economici și cetățeni, există un investitor care are acolo un proiect imobiliar. În acea zonă, solul este contaminat. Pentru aceasta sunt necesar de a fi îndeplinite proceduri la APM, are loc o investigare a sitului contaminat, după care se poate da un aviz de mediu pentru PUZ. Au avut loc etapele birocratice, în 8 februarie comitetul special al autorității publice s-a întrunit, a fost prezentată prima versiune a PUZ. Pe mine, personal, mă interesează viața și securitatea cetățenilor care vor locui acolo, trebuie să avem respect pentru investitor, dar cu respectarea legii. Desigur, trebuie spus că de situație sunt afectate și proiectele de infrastructură ale municipalității”, a declarat Mihai Ritivoiu.

De problema contaminării terenului se lovește și Primăria Timișoara care în zonă ar trebui să construiască Podul Solventul, care însă trece pe o parte din terenul investitorului, iar până la clarificarea situației nu se poate merge mai departe, proiectul fiind blocat.

Cine este compania Valkiria Invest?

Potrivit datelor de pe listafirme.ro, Valkiria Invest a fost înființată în 2004, are sediul în București, pe strada Str. Ermil Pangratti, și îl are actualmente ca administrator pe un britanic, James Robert Manners Sawyer, iar ca asociați are două companii: un offshore din Cipru – Tawny Holdings LTD – care deține 90% din acțiuni și o companie românească – Crockett Real Estate SRL – care deține 10% din acțiuni.

Ca și beneficiari reali, Valkiria Invest, îi are pe doi britanici Reuben David și Reuben Simon.

La rândul său, compania românească Crockett Real Estate SRL are sediul în București  pe strada Ermil Pangratti și îl are ca administrator pe același britanic, James Robert Manners Sawyer, iar ca asociați are două companii: același offshore din Cipru ca și Valkiria Invest – Tawny Holdings LTD – care deține 100% din acțiuni și o companie britanică Decastella Investment LTD care deține 0% din acțiuni.

Ca și beneficiari reali, Crockett Real Estate SRL îi are declarați tot pe cei doi britanici Reuben David și Reuben Simon, precum Valkiria Invest.

Cine sunt David Reuben și Simon Reuben?

Conform Wikipedia, cei doi britanici sunt frați și au fost clasați pe locul al doilea între cei mai bogați britanici, cu o avere estimată la 16 miliarde de lire sterline

David Reuben (născut în 1941) și Simon Reuben (născut în 1944) sunt oameni de afaceri britanici născuți în India. În mai 2020, ei au fost numiți drept a doua cea mai bogată familie din Marea Britanie de către Sunday Times Rich List, cu o avere netă de 16 miliarde de lire sterline“, arată Wikipedia.

Cine a fost Solventul Timișoara

Solventul Timișoara a fost o companie producătoare de spirt și solvenți din România. Prima fabrică de pe platforma Solventul a fost construită în 1869. Compania avea în perioada comunistă peste 3.000 de angajați, iar în 1997 avea circa 1.400 de salariați.

Combinatul și-a încetat activitatea în 1998, după un faliment răsunător. Activele societății au fost achiziționate de Valkiria Invest din București, care a obținut un certificat de urbanism pentru “construire ansamblu rezidențial și comercial”. Valkiria a vândut instalațiile și fierul vechi către firma constănțeană Pacifica Expert, care le-a revândut unei alte firme de pe malul Mării Negre, Intercom Prest, care se ocupă cu eliberarea terenului de tot ce înseamnă fier vechi.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole