Festivalul Inimilor 2026 la Timișoara: artiști din 13 țări, spectacole în Parcul Rozelor și Piața Unirii
Festivalul Inimilor revine la Timișoara între 1 și 5 iulie. Ansambluri și artiști din 13 țări vor susține spectacole de folclor în Parcul Rozelor, Piața Unirii și cartierele orașului.
Timișoara se pregătește pentru una dintre cele mai îndrăgite manifestări culturale ale verii. Între 1 și 5 iulie, Festivalul Inimilor revine în Parcul Rozelor, aducând în fața publicului cinci zile de spectacole de folclor, muzică și dansuri tradiționale din întreaga lume.
Organizat de Casa de Cultură a Municipiului Timișoara, evenimentul va reuni ansambluri și artiști din 13 țări, care vor prezenta pe scena festivalului tradițiile și obiceiurile specifice comunităților pe care le reprezintă.
Deschiderea oficială va avea loc miercuri, 1 iulie, cu tradiționala paradă a participanților pe străzile orașului. Seara, publicul este invitat la spectacolul extraordinar „Aleargă, dorul, aleargă”, o coproducție România – Republica Moldova realizată de Ansamblul „Timișul”, Baletul Național „JOC” din Republica Moldova și actori ai Teatrului Național din Timișoara.
Pe lângă reprezentațiile din Parcul Rozelor, Festivalul Inimilor va aduce momente artistice și în alte zone ale orașului. Ansamblurile participante vor susține spectacole în Piața Unirii și în cartierele Timișoarei, oferind publicului ocazia de a descoperi costume, dansuri și tradiții din diferite colțuri ale lumii.
Ajuns la o nouă ediție, Festivalul Inimilor este considerat cel mai mare festival internațional de folclor din România și unul dintre evenimentele emblematice ale Timișoarei.
