Explozie controlată pe Clisura Dunării. Un versant a fost aruncat în aer în zona Cozla

Pe Clisura Dunării au început operațiuni de împușcare cu explozibil în vederea stabilizării și consolidării versantului pe DN 57, în zona localității Cozla, jud. Caraș-Severin, clisura Dunării.

DRDP Timișoara anunța ieri că miercuri, 29 iunie, de la ora 8, se închide circulaţia rutieră pe DN 57, între km 65+100 – 65+400 (în apropierea localității Cozla, jud. Caraș-Severin), pentru executarea lucrărilor de împușcare cu explozibil în vederea stabilizării și consolidării versantului la poziția km 65+200. Restricția va fi în vigoare până în 5 iulie 2022, informează DRDP Timișoara.

“Traficul urmează a se desfăşura deviat, pe următoarea variantă de ocolire, pentru toate categoriile de vehicule, pe relația Orșova – Moldova Nouă şi retur: DN 6, Orșova – Plugova – DN 57B, Iablanița – Oravița – DN 57, Oravița – Moldova Nouă. Circulaţia este permisă pe următoarele sectoare ale drumului naţional DN 57: Orșova (km 0+000) – Șvinița (km 65+100) şi Cozla (km 65+400) – Moldova Nouă (km 93+000) – Moravița (200+745), cu semnalizarea rutieră temporară corespunzătoare acestor sectoare de drum“, arată sursa citată.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole