Un bărbat de 58 de ani din localitatea Şeitin a fost rănit grav, joi, după ce a căzut într-un siloz de cereale, fiind transportat cu elicopterul la un spital din Timişoara.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, victima a fost rănită la faţă de un utilaj ce opera în siloz.
„Au intervenit pompierii militari ai Detaşamentului Arad cu o autospecială de stingere cu accesorii de salvare, o autospecială de primă intervenţie şi comandă, o autospecială de intervenţie şi salvare la înălţimi, descarcerarea grea, o ambulanţă SMURD şi elicopterul SMURD. De asemenea, în sprijinul forţelor de intervenţie au acţionat pompierii voluntari din Şeitin. Persoana extrasă din siloz este conştientă, cu răni suferite în zona feţei„, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Arad, Ruxandra Klein.
Bărbatul a fost preluat de echipajul medical de pe elicopterul SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara.
Timișoara: o jandarmeriță aflată în timpul liber a ajutat la prinderea a trei bețivi care abordau femeile pe stradă în mod agresiv – unul dintre ei a sărit la bătaie cu jandarmii – a fost chemată ambulanța
Trei bărbați cu comportament antisocial, dintre care unul agresiv, identificați de jandarmii Grupării Mobile Timișoara, cu ajutorul unei jandarmerițe care se întorcea la domiciliu după finalizarea serviciului. “Sâmbătă, în jurul…
