Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a criticat public firmele mari de utilități, acuzându-le că nu respectă regulile de bază pe șantiere și afectează grav orașul și locuitorii.
Declarația a fost făcută joi, în contextul unor controale efectuate pe șantierele din municipiu, unde autoritățile locale au constatat nereguli legate de accesul pietonilor, protejarea spațiilor verzi și curățenia lucrărilor.
Edilul a afirmat că unele companii „își bat joc de pietoni, de spațiul verde și de riverani”, lăsând în urmă lucrări de refacere de slabă calitate și zone murdare.
„Am dat o amendă de 100.000 de lei luna trecută”, a precizat primarul, subliniind însă că sancțiunile nu par să descurajeze companiile, având în vedere resursele financiare de care dispun.
În acest context, Dominic Fritz a anunțat că va continua să semnaleze public aceste situații, considerând că presiunea de imagine ar putea avea un impact mai mare asupra firmelor, unele dintre ele fiind listate la bursă.
Totodată, primarul i-a încurajat pe timișoreni să semnaleze astfel de cazuri și să transmită exemple concrete de lucrări problematice din oraș.
