Direcţia de Sănătate Publică Timiş (DSP) a fost notificată, luni, de conducerea interimară a Filarmonicii Banatul din Timişoara că are 16 angajaţi care au fost confirmaţi cu SARS-CoV-2.
„Astăzi a venit o adresă la Direcţia de Sănătate Publică Timiş, prin care am fost anunţaţi că la Filarmonica Banatul sunt 16 persoane cu COVID-19”, a confirmat purtătorul de cuvânt al DSP Timiş, Cornelia Bubatu.
Persoanele cu COVID-19 ar face parte din cor şi din orchestră.
Directorul interimar al Filarmonicii, Ovidiu Andriş, a declarat presei că primele cazuri confirmate au apărut în cursul săptămânii trecute şi că s-a recurs deja la o reducere de program, pentru protejarea angajaţilor. De luni se face testarea zilnică a personalului.
Direcţia de Sănătate Publică Timiş a anunţat, luni, că, în ultimele 24 de ore, în judeţ, au fost înregistrate 486 de cazuri noi de infectări, din care 83 minori. Un număr de 276 de cazuri au fost raportate în Timişoara în ultimele 24 de ore.
În spitalele din judeţ sunt 521 internaţi cu COVID şi suspecţi (în creştere faţă de 465), iar în secţiile ATI sunt trataţi 56 de bolnavi. Rata de infectare cu SARS-CoV-2 a crescut la 10,15 la mia de locuitori pe judeţ şi la 12,38 în Timişoara.