Timiș: drum reabilitat între Vișag și limita cu județul Caraș-Severin- investiție de 4.3 milioane lei spre domeniul lui Ion Țiriac

Consiliul Județean Timiș a recepționat lucrările de reabilitare a drumului dintre Vișag și limita cu județul Caraș-Severin, investiție de 4,3 milioane lei destinată modernizării infrastructurii rutiere din zona de est a județului.

Vicepreședintele PSD al Consiliului Județean Timiș, Alexandru Iovescu, a anunțat recepția lucrărilor de reabilitare a drumului dintre Vișag și limita cu județul Caraș-Severin.

Potrivit acestuia, investiția în valoare de 4,3 milioane lei a vizat transformarea tronsonului într-o rută „modernă și sigură” pentru traficul din zona Lugojului, inclusiv pentru legătura cu județul vecin.

Am recepționat lucrarea de reabilitare a drumului dintre Vișag și limita cu județul Caraș-Severin. Cu o investiție de 4,3 milioane lei, am reușit să transformăm acest tronson într-o rută modernă și sigură pentru toți cei care tranzitează zona dinspre Lugoj spre județul vecin și invers”, a transmis Iovescu.

Acesta a precizat că investiția face parte dintr-un plan mai amplu pentru zona Lugojului și estul județului, care include și modernizarea drumului Lugoj – Herendești, dar și lucrări pe DJ 684, considerat un drum strategic pentru dezvoltarea economică și turistică a zonei montane.

„Indiferent că vorbim de centura Timișoarei sau de drumurile de legătură din est, obiectivul este același: condiții mai bune pentru timișeni”, a mai transmis vicepreședintele CJ Timiș.

Recomandările noastre