DRDP Timișoara vizată de anchete ale Consiliului Concurenţei pentru posibile trucări de licitaţii – suspectate sunt trei firme din Ineu (Arad), și câte una din Dognecea și Buchin (Caraș-Severin)

Consiliul Concurenţei a anunţat miercuri că a declanşat două investigaţii privind posibile trucări ale licitaţiilor organizate de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR SA), aflată în subordinea ministrului Transporturilor condus de Sorin Grindeanu, prin Direcţiile de Drumuri şi Poduri (DRDP) Constanţa, Braşov, Bucureşti şi Timişoara, pentru atribuirea contractelor de lucrări de întreţinere a reţelei de drumuri naţionale şi autostrăzi aflate în administrarea acestor direcţii.

”Consiliul Concurenţei a declanşat două investigaţii privind posibile trucări ale licitaţiilor organizate de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR SA), prin Direcţiile de Drumuri şi Poduri (DRDP) Constanţa, Braşov, Bucureşti şi Timişoara pentru atribuirea contractelor de lucrări de întreţinere a reţelei de drumuri naţionale şi autostrăzi aflate în administrarea acestor direcţii”, anunţă autoritatea de concurenţă.

Autoritatea de concurenţă are indicii că firmele şi-ar fi coordonat politicile comerciale astfel să îşi împartă lucrările în cadrul procedurilor de achiziţie publică organizate de direcţiile regionale de drumuri şi poduri.

În acest context, Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate la sediile companiilor vizate de cele două investigaţii: Oyl Company Holding AG SRL, Asfalt Dobrogea SRL, Autoprima Serv SRL. Saga Infrastructură SRL, Trecon Logistic SRL (Ineu, Arad), Tredeco Holding SRL (Ineu, Arad), Data Capture SRL(Ineu, Arad), Geo Drumuri Banat SRL (Buchin, Caraș-Severin) şi CLR-Denis Montaj SRL (Dognecea, Caraș-Severin).

Directia Regionala de Drumuri si Poduri Timisoara isi desfasoara activitatea in partea de vest a tarii, pe raza judetelor Alba, Arad, Caras-Severin, Gorj, Hunedoara si Timis.

Inspecţiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurenţiale analizate. Efectuarea acestora nu reprezintă o antepronunţare în ceea ce priveşte vinovăţia companiilor.

În situaţia în care Consiliul Concurenţei va constata încălcarea regulilor de concurenţă, companiile implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri. Cu toate acestea, companiile care cooperează cu autoritatea de concurenţă, în cadrul programului de clemenţă, pot obţine imunitate la amendă sau reduceri substanţiale ale amenzilor.

Legea concurenţei interzice orice înţelegeri între companii şi practici concertate care împiedică, restrâng sau denaturează concurenţa pe piaţa românească.

Recent, Buletin de Timișoara a dezvăluit în premieră și în exclusivitate, faptul că firma, fără niciun salariat, a unui angajat al DRDP Timișoara candidat al PNL Timiș la Camera Deputaților a primit prin încredințare directă un contract de la administrația PNL a Consiliului Județean, condusă de Alin Nica, pentru a realiza patru sensuri giratorii la Giroc, așa cum puteți citi AICI.

Râul Bega Veche – refăcut pe 20 km printr-un proiect european de peste 27 de milioane de lei

Proiectul de renaturare a unui tronson de pe râul Bega Veche continuă și în 2023. Este vorba despre proiectul “𝐼̂𝑚𝑏𝑢𝑛𝑎̆𝑡𝑎̆𝑡̦𝑖𝑟𝑒𝑎 𝑏𝑖𝑜𝑑𝑖𝑣𝑒𝑟𝑠𝑖𝑡𝑎̆𝑡̦𝑖𝑖 ℎ𝑎𝑏𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒𝑙𝑜𝑟 𝑎𝑐𝑣𝑎𝑡𝑖𝑐𝑒 𝑠̦𝑖 𝑟𝑖𝑝𝑎𝑟𝑖𝑒𝑛𝑒 𝑝𝑟𝑖𝑛 𝑐𝑟𝑒𝑠̦𝑡𝑒𝑟𝑒𝑎 𝑐𝑜𝑛𝑒𝑐𝑡𝑖𝑣𝑖𝑡𝑎̆𝑡̦𝑖𝑖 𝑙𝑎𝑡𝑒𝑟𝑎𝑙𝑒 𝑎…

Recomandările noastre