Dominic Fritz: spațiile verzi din zona centrală erau în paragină la preluarea mandatului – Horticultura SA, profit de 1 milion de lei anul trecut

Societatea Horticultura SA, având ca unic acționar Consiliul Local Timișoara, are un parcurs economic profitabil, confirmat de rezultatele preliminare pe 2022 și de cifrele prevăzute în proiectul de hotărâre elaborat pentru aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al anului 2023.

În 2022, societatea a obținut un profit de peste 1 milion de lei, reprezentând o majorare a cifrei de afaceri cu 33% față de anul precedent, arată municipalitatea într-un comunicat de presă.

Bugetul pentru anul în curs prevede continuarea acestui trend ascendent, conducerea societății estimând o creștere a veniturilor cu 11% față de cele  realizate în 2022. Activitatea de bază rămâne deservirea zonelor verzi alocate în baza contractului cu Primăria Timișoara, acesta fiind, de altfel, principalul obiectiv al societății. În plus, gama de servicii oferite se va diversifica. Prin aceste activități, estimările arată că venitul pe anul în curs va depăși suma de 18 milioane de lei.

La preluarea mandatului, spațiile verzi din zona centrală erau în paragină, parcurile – un adevărat pericol pentru cetățeni. Societatea Horticultura era tratată ca moșia proprie a unui protejat politic. Am făcut schimbările necesare atât în primărie, cât și în cadrul societății, iar acolo unde profesioniștii sunt lăsați să își facă treaba, rezultatele se văd. Mai avem foarte mult de lucru, însă acum avem confirmarea că întreaga construcție are o bază sănătoasă. Le mulțumesc profesioniștilor din această companie – vechi și noi – care muncesc enorm pentru a îngriji parcurile și spațiile verzi din zona centrală”, a declarat primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Anul 2022 a marcat un moment important în funcționarea societății, prin eficientizarea activității manageriale, o abordare profesională a administrării și utilizarea corespunzătoare a resurselor disponibile. Prin reorganizarea administrativă a societății au fost soluționate o serie de probleme, fiind astfel posibil să fie asigurată funcționarea pe criterii de profesionalism și performanță. Horticultura a demarat activități de renovare a spațiilor comerciale, de investiții în baza materială, de digitalizare a activităților administrative, de integrare a unor modalități moderne de gestiune financiară.

O parte din profitul obținut în 2022 a fost utilizată pentru a acoperi pierderile înregistrate în 2021. Pierderile au fost generate de ajustări contabile, pentru a reflecta situația financiară reală a societății. Pe lângă acoperirea pierderilor din anii anteriori, în 2022 s-au investit peste 300.000 de lei în unelte noi pentru spații verzi, achiziționarea de autoutilitare și utilaje multifuncționale care facilitează munca echipelor în teren. Programul de investiții demarat anul trecut va continua și în 2023, urmând ca sumele prevăzute să fie acoperite atât din venituri proprii generate în 2022, cât și prin contracte de leasing“, arată directorul societății Dan Rusu.

Pentru 2023, Horticultura SA își propune să investească și în digitalizare, prin achiziționarea de echipamente, softuri și licențe. Societatea are în planul de management și o importantă componentă verde, folosind sistemul de eco-tichete Rabla Plus pentru achiziționarea de utilaje nepoluante. De asemenea, Horticultura se pregătește și de atragerea de fonduri europene care vor contribui la modernizarea tuturor activităților societății, urmând să depună mai multe proiecte la apelurile care vor începe în acest an.

Proiectul de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2023 al Societății Horticultura S.A. Timișoara va fi supus aprobării Consiliului Local Timișoara.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole