Dominic Fritz: o spun foarte clar – Nicolae Robu este un pericol pentru Timișoara – nu este un senior naiv și ușor excentric care mai dă din când în când 10 goluri

La Timișoara a fost creată alianța electorală “Timișoara Unită” care va susține candidatura lui Dominic Fritz pentru un mandat de primar al orașului.

Anunțul a fost făcut de primarul Timișoarei și președinte al USR Timiș, Dominic Fritz, într-o conferință de presă la care au mai participat președintele Forța Dreptei, Ludovic Orban, șefa PMP Timiș, Ligia Dugulescu, deputatul Forța Dreptei Timiș, Claudiu Chira, deputatul USR Timiș, Nicu Fălcoi și deputata Forța Dreptei, Violeta Alexandru, candidată la alegerile europarlamentare, despre care puteți citi pe larg AICI.

În cadrul conferinței de presă primarul Timișoarei și președinte al USR Timiș, Dominic Fritz, a spus că fostul primar Nicolae Robu este un pericol pentru oraș.

Vreau să spun foarte clar, domnul Robu nu este un senior naiv și ușor excentric care mai dă din când în când 10 goluri, ci este un pericol pentru Timișoara. Este un paravan pentru micii mafioți ai orașului care s-au branșat la resursele locale în timpul celor două mandate de ale sale și este un paravan pentru acest nou FSN care încearcă reîntoarcerea la butoanele orașului pentru controla angajările care și-acum au făcut-o în trecut, pentru a controla cine primește ce terenuri ca așa cum am fost în trecut pentru a controla societăți din subordine. În 9 iunie trebuie să oprim această încercare, trebuie să oprim acest pericol și vom face împreună. Și pot să și spun că tocmai pentru că luăm în serios această încercare, vom candida cu mai mulți parteneri, probabil sub numele Alianța Timișoara Unită pentru că vrem să mobilizăm și să adunăm toate forțele care se opun acestor întoarceri din trecut, care se opun să mai fim conduși de o doamnă Aurelian care a fraudat concursuri în primărie, de un domn Răvășilă care a fost consilier personal al domnului Robu care este trimis în judecată pentru corupție și mulți, mulți alții care s-au învârtit în jurul acestui domn care se iubește pe sine mai mult decât iubește Timișoara. Asta este motivul de ce suntem aici“, a declarat Dominic Fritz.

La rândul său, președintele Forța Dreptei, Ludovic Orban, l-a comparat pe Nicolae Robu cu Diana Șoșoacă.

Când am auzit că Nicolae Robu își dorește să revină la primărie, vă mărturisesc că nu mi-a venit să cred. Dacă oamenii nu te aleg când ai fost primar, când te-ai certat până și cu stâlpii de suport a electricității, dacă nu te aleg când ai toată puterea în mână de primar, cum să speri că te vor realege după un mandat care, din punctul meu de vedere, este un mandat de succes al domnului Fritz Dominic. Care, sigur, nu se resimte chiar de fiecare timișorean în viața de zi cu zi pentru că nu poți să rezolvi chiar toate problemele într-un singur mandat. Mie nu mi-a venit să cred și vă mărturisesc că eu personal nu-l recunosc pe Nicolae Robu.  În ultimele lui apariții îmi pare că este un fel de Șoșoacă cu pantaloni. Dar lucrul care mă deranjează cel mai tare este să vii să spui că tu candidezi în partea PNL când de fapt tu candidezi garantat Ciolacu și Simonis este expresia unei perfidii maxime. De asemenea, nu-l recunosc pentru că în tot discursul lui nu văd decât dorință de răfuială, de răzbunare, dorință de se răfui cu toți aceia care au condus la pierderea rușinoasă a mandatului de primar cu o diferență de aproape 20%. Nu poți să construiești numai cu o atitudine vindicativă. Nu poți să construiești dacă nu ai avut măcar un pic de smerenie și un pic de recunoaștere a greșelilor pe care le-ai comis și care te-au condus la situația în care tu ai pierdut în mod rușinos primărie. Din păcate, îmi pare că la Robu nu văd decât o poftă imensă de a reveni la primărie, dar nu pentru a face ceva bun pentru Timișoara, ci pur și simplu pentru a distruge ceea ce s-a făcut bun și pentru a se răzbuna pe aceia care nu au fost de partea lui. Cu un astfel de proiect nu cred că se poate câștiga primăria Timișoarei și din acest motiv vă repet încă o dată, stând trup și suflet alături de Dominic Fritz în această încercare, pentru că într-adevăr…România și chiar și Timișoara este într-un pericol imens. Într-un pericol de a reveni la o perioadă care ne-a călcat în picioare libertatea, demnitatea, șansa la o viață decentă și fericită“, a declarat Ludovic Orban.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole