Primăria Municipiului Timișoara, prin primarul Dominic Fritz, a câștigat în primă instanță procesul intentat împotriva SC Super Construct SRL pentru plata penalităților de întârziere în finalizarea lucrărilor de modernizare a străzii Grigore Alexandrescu, tronsonul Calea Torontalului – Calea Aradului. Tribunalul Timiș a decis că firma este obligată să plătească Primăriei o sumă în valoare de 1.509.748 lei, reprezentând penalități de întârziere calculate conform contractului de execuție pentru perioada cuprinsă între 7 august 2021 și 30 septembrie 2021.
“Mobilizarea constructorului pe strada Alexandrescu, în zona Torontalului – Aradului, a lăsat foarte mult de dorit și a generat disconfort, astfel că am acționat hotărât pentru a asigura finalizarea lucrărilor. Am notificat firma că este în afara contractului și că aplicăm penalități, dar pentru că nu a recunoscut obligația de plată ne-am adresat instanței și am câștigat. E un semnal clar pe care îl transmit firmelor care fac lucrări plătite din banii timisorenilor. Nu pot întinde la nesfârșit nervii și răbdarea timișorenilor cu lucrări care nu se mai termină„, a declarat primarul Dominic Fritz.
Ordinul de începere a lucrărilor pe strada Grigore Alexandrescu, tronsonul Calea Torontalului – Calea Aradului, a fost emis în 23 iulie 2021. Termenul de execuție a fost de opt luni.