Dominic Fritz: lucrarea de pe Stan Vidrighin e gata în proporție de 50% – Aquatim înlocuiește 2 km de rețea magistrală de apă

Primăria Timișoara a început, în 4 aprilie 2022, lucrările de reabilitare a Căii Stan Vidrighin, lucrări în cadrul cărora se reamenajează linia dublă de tramvai, două benzi de carosabil pe sens, pistele de bicicletă, trotuarele, precum și infrastructura subterană.

Bulevardul Stan Vidrighin face parte din Zona Industrială Buziaș, unde lucrează un segment important al populației Timișoarei și este tranzitat intens de către timișoreni, în drumurile acestora spre locul de muncă.

Pentru a se reduce impactul lucrărilor asupra traficului în zonă, la deschiderea șantierului, circulația mașinilor de trafic greu a fost deviată pe rute județene.

Jumătate din lucrarea de pe Vidrighin e gata. A început în aprilie anul trecut. Anul viitor o finalizăm. Este una dintre cele mai aglomerate zone din oraș și de aceea pentru noi e important ca oamenii să aibă cât mai multe variante sigure și comode de deplasare. Atât cei care locuiesc aici, cât și cei care vin la serviciu vor avea condiții decente de deplasare indiferent dacă aleg tramvaiul, bicicleta sau mașina. Nu doar modernizăm doi km de linii de tramvai, ci vom și introduce tramvaie noi și stațiile vor fi modernizate și accesibile pentru cei cu mobilitate redusă. Trotuare late și piste de biciclete separate de carosabil, patru benzi de carosabil. Schimbăm tot iluminatul public – stradal și pietonal – cu corpuri care au consum redus de energie, precum și toată rețeaua de telecomunicații subterane. Corelat cu acest proiect se reabilitează și 2 km de rețea magistrală de apă, lucrare a Aquatim“, a declarat primarul Dominic Fritz.

Obiectivul de investiții „Reabilitarea liniilor de tramvai și modernizarea tramelor stradale în Municipiul Timișoara, Traseu 2, Calea Stan Vidrighin” este finanțat prin bugetul local al Municipiului Timișoara. Valoarea proiectului este de 83 de milioane de lei (TVA inclus), iar termenul de finalizare este 30.09.2024.

.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole