Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, anunță că la Școala Gimnazială 30 a fost amenajat un modern laborator de robotică .
Proiectul a fost realizat pe banii primăriei, în cadrul Bugetului Participativ.
“Urmează amenajarea camerei pentru stimulare senzorială și sala multimedia. E primul din cele opt proiecte de bugetare participativă ale campaniei Timișoara decide. Aceste proiecte au fost propuse de timișoreni și votate anul trecut de cetățeni, iar acum Primăria le pune în practică. Laboratorul este amenajat la Școala Gimnazială 30, dar va fi disponibil pentru toți elevii din oraș, în baza unui orar pe care școala îl va anunța. Alături de copii vor fi profesori voluntari și studenți de la Politehnică pentru a-i ghida în diferite activități: robotică, programare, jocuri și mișcare, jocuri pentru stimulare senzorială, activități muzicale și altele. Investiția în educație e cea mai sigură investiție. Mă bucur că primul proiect al campaniei Timișoara decide, care prinde viață e unul de educație“, a declarat Dominic Fritz.