Dominic Fritz joacă tare – îi dă în judecată pe frații Cristescu – le cere 11 milioane de lei pentru folosirea ilegală a parcării Bega, după ce l-a făcut knockout pe Miki Boxeru

Administrația USR a Timișoarei, condusă de Dominic Fritz, a început un amplu și complicat proces de a face curat în treburile orașului.

Așa cum Buletin de Timișoara a anunțat acum câteva zile, primarul Dominic Fritz a câștigat în primă instanță împotriva reprezentanților Terasei „Boss”, asupra cărora au fost dispuse măsuri de demolare a construcțiilor ilegale care ocupă domeniul public.

Astăzi, primarul Timişoarei Dominic Fritz a anunţat că instituţia pe care o conduce va da în judecată firma fraților Cristescu care a exploatat ilegal Parcarea Bega, iar suma cerută este de 11 milioane lei.

Recuperăm prejudiciul pentru Parcarea Bega: cerem 11 milioane de lei înapoi. La începutul anului, în februarie, am recuperat în urma unei decizii la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie parcarea de lângă Parcul Civic, pe str. Carol Telbisz. Din 2016, aceasta a fost ilegal exploatată de o firmă privată. Nu ne oprim aici. Am dat în judecată firma respectivă pentru a recupera banii pe care oraşul i-a pierdut pentru că nu am putut folosi terenul de 3.271 mp aflat în zona zero a Timişoarei. Suma cerută este de 11 milioane de lei”, a scris Dominic Fritz, luni pe Facebook.

Edilul Timişoarei a mai spus că pe acest teren a lansat deja licitaţia pentru proiectarea unei parcări multinivel, faza de elaborare a studiului de fezabilitate.

Este un proiect pe care l-am bugetat în acest an şi ne aşteptăm să vină cu oferte cât mai multe firme serioase, cu experienţă în gestionarea unor astfel de proiecte. Redăm Timişoara timişorenilor şi oprim jaful bugetului local”, a completat Fritz.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole