Dominic Fritz, despre încetarea mandatului: „Mă aștept să pot merge în instanță”.
Dominic Fritz vorbește, într-un interviu exclusiv pentru Buletin de Timișoara, despre procedura încetării mandatului și critică modul în care este aplicată legislația.
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, spune că încetarea mandatului său, care ar urma să se producă la finalul lunii septembrie, va trebui constatată printr-o procedură administrativă care implică secretarul general al municipiului și prefectul.
Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Buletin de Timișoara, edilul afirmă că se așteaptă să primească un document oficial pe care să îl poată contesta în instanță și critică modul în care au fost aplicate, în cazul său, sancțiunile rezultate în urma deciziei definitive privind raportul ANI.
Contextul este legat de hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție din 18 iunie 2026, prin care a fost menținut raportul ANI privind conflictul de interese constatat în cazul lui Dominic Fritz.
Ulterior, prefectul de Timiș a dispus diminuarea cu 10% a indemnizației primarului pentru șase luni.
În august, Curtea Constituțională a validat prevederea legislativă potrivit căreia aleșii locali aflați într-o situație de incompatibilitate sau conflict de interese constatată definitiv înainte de intrarea în vigoare a noii legi pot ajunge să își piardă mandatul în termen de 30 de zile.
Fritz spune că procedura de încetare a mandatului ar trebui să urmeze mecanismul prevăzut de Codul administrativ. Potrivit acestuia, prefectul emite ordinul de constatare a încetării mandatului, pe baza unui referat semnat de secretarul general al unității administrativ-teritoriale și a actelor care justifică motivul legal. Ordinul poate fi atacat de primar în contencios administrativ.
„Va exista un referat care constată încetarea de drept din partea secretarului general al UAT-ului și asta se trimite la prefectură, acolo se emite ordinul de prefect. Așa presupun, dar nu m-am ocupat eu să organizez instituțiile statului ca să pun în aplicare o lege abuzivă. În Codul administrativ este descrisă o procedură pentru încetările mandatelor aleșilor locali. Eu presupun că prefectura va urma această procedură, chiar dacă nu este explicit menționată în lege. Dar, încă o dată, sunt probleme pe care alții trebuie să le rezolve. Ca în orice stat de drept, eu mă aștept, ca stat român, să îmi dea un document prin care constată încetarea de drept, ca să pot merge în instanță.”
Primarul susține că, în paralel, nu a primit încă motivarea unei decizii a instanței și spune că au trecut mai mult de 90 de zile de la pronunțare. În opinia sa, întârzierea motivării îi limitează inclusiv posibilitatea de a parcurge etapele necesare pentru o eventuală sesizare a Curții Europene a Drepturilor Omului.
„Încă nu am primit motivarea deciziei în alte curți, au trecut deja mai mult decât 90 de zile, deja suntem în zona în care trebuie să facem o plângere pentru tergiversarea motivării și până când nu primim motivarea, nici nu putem să mergem la CEDO. Asta este doar un mic exemplu cât de corect a fost acest proces în care am fost cuprins.”
Fritz face apoi o comparație între sancțiunea financiară dispusă de prefect și încetarea mandatului care ar urma să opereze începând din luna octombrie. El susține că situația creează o contradicție în privința drepturilor salariale.
„Probabil voi fi singurul, nu știu, sancționat în lume care am un ordin de prefect în vigoare, care îmi taie 10% din salar până în luna, cred că ianuarie, deși din luna octombrie pe o altă lege și un alt ordin de prefect, o altă sancțiune, fără să mai treacă printr-o instanță, să înceteze acest mandat, care ar trebui să-mi plătească acel salariu diminuat. Deci se vede cu ochiul liber că aici niște unii au meșterit un abuz țintit, care n-are nicio legătură cu statul de drept și este o situație care trebuie să revolte indiferent ce simpatii politice avem.”
În aceeași declarație, primarul Timișoarei arată că noua legislație ar fi eliminat chiar situația care a stat la baza sancțiunii aplicate în baza legislației anterioare.
„Și mai mult decât atât, legea asta nouă după care sunt sancționat nici nu mai prevede presupusa faptă pentru care am fost sancționat pe legea veche. Adică dacă astăzi aș contesta pe legea nouă raportul ANI, el nu ar mai putea fi validat de care instanță.”
În prezent, procedura prevăzută de Codul administrativ stabilește că, în cazurile de încetare înainte de termen a mandatului primarului, prefectul emite ordinul de constatare, pe baza referatului secretarului general și a documentelor care indică motivul legal.
Ordinul poate fi contestat în contencios administrativ în termen de 10 zile de la comunicare.
