Autostrăzile lui Sorin Grindeanu arată precum cartea de matematică – vedem coperțile, dar interiorul lipsește cu desăvârșire

Ministerul Transporturilor, Sorin “OUG13“ Grindeanu, a anunțat, ieri, că au fost depuse 28 de oferte pentru elaborarea Studiilor de Fezabilitate necesare construirii drumului de mare viteză Filiași – Lugoj.

“Pe 19 iulie a avut loc depunerea ofertelor pentru procedurile de atribuire a contractelor de elaborare a Studiilor de Fezabilitate, din cadrul proiectului de construcție a drumului de mare viteză Filiași – Lugoj. Lungimea totală a drumului este estimată la 230 de km, fiind împărțit în 4 loturi“, a spus Sorin “OUG13“ Grindeanu.

Studiile și para studiile anunțate de la preluarea mandatului de ministru al Transporturilor sunt precum cartea de matematică pe care susține că a scris-o. Vedem coperțile (studiile), dar interiorul (autostrada construită) lipsește cu desăvârșire.

Durata Contractelor aferente studiilor de fezabilitate este de:

1. Filiași – Drobeta Turnu Severin (20 de luni din care 18 luni pentru realizare Studiului de Fezabilitate)

2. Drobeta Turnu Severin – Domașnea (28 de luni din care 26 de luni pentru realizare Studiului de Fezabilitate)

3. Domașnea – Caransebeș (24 de luni din care 22 de luni pentru realizare Studiului de Fezabilitate)

4. Caransebeș – Lugoj (20 de luni din care 18 luni pentru realizare Studiului de Fezabilitate)

𝐋𝐨𝐭𝐮𝐥 𝟏 (𝐅𝐢𝐥𝐢𝐚𝐬̦𝐢-𝐃𝐫𝐨𝐛𝐞𝐭𝐚 𝐓𝐮𝐫𝐧𝐮 𝐒𝐞𝐯𝐞𝐫𝐢𝐧) 𝐯𝐚 𝐚𝐯𝐞𝐚 𝐨 𝐥𝐮𝐧𝐠𝐢𝐦𝐞 𝐝𝐞 𝐚𝐩𝐫𝐨𝐱𝐢𝐦𝐚𝐭𝐢𝐯 𝟕𝟎 𝐝𝐞 𝐤𝐦, 𝐯𝐚𝐥𝐨𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐞𝐬𝐭𝐢𝐦𝐚𝐭𝐚̆ 𝐚 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐫𝐚𝐜𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐞𝐥𝐚𝐛𝐨𝐫𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐒𝐭𝐮𝐝𝐢𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐝𝐞 𝐅𝐞𝐳𝐚𝐛𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐟𝐢𝐢𝐧𝐝 𝐝𝐞 𝟐𝟖.𝟏𝟗𝟔.𝟔𝟏𝟗,𝟖𝟖 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐝𝐞 𝐥𝐞𝐢 𝐟𝐚̆𝐫𝐚̆ 𝐓𝐕𝐀.

Operatorii economici care au depus oferte pentru lotul 1 sunt:

1. Asocierea S.C. ADURO IMPEX S.R.L. – S.C. WE PROJECT ENGINEERING S.R.L.

2. SC CONSITRANS S.R.L.

3. Asocierea S.C. D P CONSULT S.A. – S.C. EXPLAN S.R.L. – S.C GEOLOGIC-SITE SRL – SCA TEAHA&FÜZESI

4. Asocierea EGIS ROMANIA S.A. – EGIS INTERNATIONAL SAS – SC PRIMACONS GROUP SRL – ITALROM INGINERIE INTERNATIONALA SRL – ECO GEODRUM SRL

5. İNPRO MÜHENDİSLİK MÜŞAVİRLİK ANONİM ŞİRKETİ

6. Asocierea S.C. IRIMAT CONS S.R.L. – S.C. STUDIO CORONA SRL CIVIL ENGINEERING – S.C. INFRANOVA SOLUTII TEHNICE IN CONSTRUCTII S.R.L.

7. Asocierea SC PROIECT-CONSTRUCT REGIUNEA TRANSILVANIA S.R.L. – S.C. PERFECT CONSULT EUROPE S.R.L. – S.C. EAST WATER DRILLINGS S.R.L.

𝐋𝐨𝐭𝐮𝐥 𝟐 ( 𝐃𝐫𝐨𝐛𝐞𝐭𝐚 𝐓𝐮𝐫𝐧𝐮 𝐒𝐞𝐯𝐞𝐫𝐢𝐧 – 𝐃𝐨𝐦𝐚𝐬̦𝐧𝐞𝐚) 𝐯𝐚 𝐚𝐯𝐞𝐚 𝐨 𝐥𝐮𝐧𝐠𝐢𝐦𝐞 𝐝𝐞 𝐚𝐩𝐫𝐨𝐱𝐢𝐦𝐚𝐭𝐢𝐯 𝟔𝟓 𝐝𝐞 𝐤𝐦, 𝐯𝐚𝐥𝐨𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐞𝐬𝐭𝐢𝐦𝐚𝐭𝐚̆ 𝐚 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐫𝐚𝐜𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐞𝐥𝐚𝐛𝐨𝐫𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐒𝐭𝐮𝐝𝐢𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐝𝐞 𝐅𝐞𝐳𝐚𝐛𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐟𝐢𝐢𝐧𝐝 𝐝𝐞 𝟒𝟕.𝟕𝟗𝟏.𝟑𝟓𝟎,𝟖𝟐 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐝𝐞 𝐥𝐞𝐢 𝐟𝐚̆𝐫𝐚̆ 𝐓𝐕𝐀.

Operatorii economici care au depus oferte pentru lotul 2 sunt:

1. SC CONSITRANS SRL

2. Asocierea IRIMAT CONS SRL – STUDIO CORONA SRL CIVIL ENGINEERING – InfraNova Solutii Tehnice în Constructii SRL

3. Asocierea EGIS ROMANIA SA – EGIS INTERNATIONAL S.A.S. – PRIMACONS GROUP SRL – ITALROM INGINERIE INTERNATIONALA SRL – ECO GEODRUM SRL

4. Asocierea TPF INGINERIE SRL – TPF CONSULTORES DE ENGENHARIA E ARQUITETURA S.A.

5. Asocierea EXPLAN SRL – GEOLOGIC SITE SRL – DP CONSULT SA – TEAHA&FUZESI

6. Asocierea PROIECT-CONSTRUCT REGIUNEA TRANSILVANIA – PERFECT CONSULT EUROPE S.R.L. – EAST WATER DRILLINGS SRL

7. INPRO MUHENDISLIK MUSAVIRLIK A.S.

𝐋𝐨𝐭𝐮𝐥 𝟑 (𝐃𝐨𝐦𝐚𝐬̦𝐧𝐞𝐚-𝐂𝐚𝐫𝐚𝐧𝐬𝐞𝐛𝐞𝐬̦) 𝐯𝐚 𝐚𝐯𝐞𝐚 𝐨 𝐥𝐮𝐧𝐠𝐢𝐦𝐞 𝐝𝐞 𝐚𝐩𝐫𝐨𝐱𝐢𝐦𝐚𝐭𝐢𝐯 𝟒𝟓 𝐝𝐞 𝐤𝐦, 𝐯𝐚𝐥𝐨𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐞𝐬𝐭𝐢𝐦𝐚𝐭𝐚̆ 𝐚 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐫𝐚𝐜𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐞𝐥𝐚𝐛𝐨𝐫𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐒𝐭𝐮𝐝𝐢𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐝𝐞 𝐅𝐞𝐳𝐚𝐛𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐟𝐢𝐢𝐧𝐝 𝐝𝐞 𝟐𝟓.𝟑𝟖𝟎.𝟏𝟑𝟓,𝟖𝟖 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐝𝐞 𝐥𝐞𝐢 𝐟𝐚̆𝐫𝐚̆ 𝐓𝐕𝐀.

Operatorii economici care au depus oferte pentru lotul 3 sunt:

1. CONSITRANS SRL

2. Asocierea EGIS ROMANIA SA – EGIS INTERNATIONAL SAS – PRIMACONS GROUP SRL – ITALROM INGINERIE INTERNATIONALA – ECO GEODRUM

3. İNPRO MÜHENDİSLİK MÜŞAVİRLİK ANONİM ŞİRKETİ

4. Asocierea IRIMAT CONS SRL – STUDIO CORONA S.R.L. CIVIL ENGINEERING -INFRANOVA SOLUTII TEHNICE IN CONSTRUCTII

5. Asocierea EXPLAN SRL – GEOLOGIC SITE SRL – DP CONSULT – SOCIETATE CIVILA DE AVOCATI TEAHA & FUZESI

6. Asocierea PROIECT-CONSTRUCT REGIUNEA TRANSILVANIA SRL – PERFECT CONSULT EUROPE S.R.L. – EAST WATER DRILLINGS SRL

𝐋𝐨𝐭𝐮𝐥 𝟒 (𝐂𝐚𝐫𝐚𝐧𝐬𝐞𝐛𝐞𝐬̦-𝐋𝐮𝐠𝐨𝐣) 𝐯𝐚 𝐚𝐯𝐞𝐚 𝐨 𝐥𝐮𝐧𝐠𝐢𝐦𝐞 𝐝𝐞 𝐚𝐩𝐫𝐨𝐱𝐢𝐦𝐚𝐭𝐢𝐯 𝟓𝟎 𝐝𝐞 𝐤𝐦, 𝐯𝐚𝐥𝐨𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐞𝐬𝐭𝐢𝐦𝐚𝐭𝐚̆ 𝐚 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐫𝐚𝐜𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐞𝐥𝐚𝐛𝐨𝐫𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐒𝐭𝐮𝐝𝐢𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐝𝐞 𝐅𝐞𝐳𝐚𝐛𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐟𝐢𝐢𝐧𝐝 𝐝𝐞 𝟏𝟖.𝟕𝟗𝟏.𝟒𝟒𝟏,𝟐𝟗 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐝𝐞 𝐥𝐞𝐢 𝐟𝐚̆𝐫𝐚̆ 𝐓𝐕𝐀.

Operatorii economici care au depus oferte pentru lotul 4 sunt:

1. Asocierea SC ADURO IMPEX SRL – SC WE PROJECT ENGINEERING SRL

2. SC CONSITRANS SRL

3. Asocierea SC DP CONSULT SA – SC EXPLAN SRL – SC GEOLOGIC-SITE SRL – SCA TEAHA&FUZESI

4. Asocierea EGIS ROMANIA SA – EGIS INTERNATIONAL SAS – SC PRIMACONS GROUP SRL – SC ITALROM INGINERIE INTERNATIONAL SRL – ECO GEODRUM SRL

5. İNPRO MÜHENDİSLİK MÜŞAVİRLİK ANONİM ŞİRKETİ

6. Asocierea S.C. IRIMAT CONS S.R.L. – S.C. STUDIO CORONA SRL CIVIL ENGINEERING – S.C. INFRANOVA SOLUTII TEHNICE IN CONSTRUCTII S.R.L.

7. MEGA MUHENDISLIK MUSAVIRLIK (MEGA ENGINEERING CONSULTING INC)

8. Asocierea S.C. PROIECT-CONSTRUCT REGIUNEA TRANSILVANIA S.R.L – S.C. PERFECT CONSULT EUROPE S.R.L.

În perioada următoare, Comisiile de Evaluare vor analiza ofertele în conformitate cu prevederile documentației de atribuire și cu legislația în vigoare în domeniul achizițiilor publice.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole