Dominic Fritz: începe campania curățenie până la bordură – peste 25 de străzi din Timișoara vor fi spălate pe toată lățimea carosabilului

Primăria Municipiului Timișoara dă startul unei campanii de salubrizare stradală, ce va consta în operațiuni de măturat mecanizat și spălare a carosabilului, pentru îndepărtarea stratului de praf și nisip acumulat la rigolele de la marginea șoselei.

Operațiunile de măturat mecanic și spălare a carosabilului au drept scop prevenirea riscului de îmbolnăvire a populației ca urmare a acțiunii patogene a microorganismelor existente în praful stradal.  În urma verificărilor efectuate în teren, s-a constatat că sunt străzi pe care se parchează în permanență pe prima bandă de circulație, la rigolă acumulându-se cantități însemnate de praf și nisip, ceea ce reprezintă un factor de poluare a aerului prin emiterea de pulberi în suspensie PM10“, se arată într-un comunicat de presă.

Pentru desfășurarea eficientă a acestor operațiuni de salubrizare, este necesară instituirea parcării alternative a autovehiculelor și restricționarea parcării pe străzile incluse în graficul de curățenie (https://www.primariatm.ro/managementul-deseurilor-salubrizare/curatenie-pana-la-bordura). 

Astfel, începând de luni, 15 aprilie, se va implementa parcarea alternativă a autovehiculelor pe anumite străzi și bulevarde din Timișoara, în zilele și orele stabilite pentru efectuarea operațiunilor de măturat mecanic și spălat carosabil. Primăria Municipiului Timișoara își propune prin această acțiune să asigure un mediu curat și sănătos pentru locuitorii orașului, iar implicarea cetățenilor în respectarea regulilor de parcare va contribui la succesul acestei campanii de salubrizare stradală“, mai arată sursa citată.

Pentru informații suplimentare și pentru a consulta graficele cu parcarea alternativă, puteți accesa  https://www.primariatm.ro/managementul-deseurilor-salubrizare/curatenie-pana-la-bordura

Recomandările noastre

Cele mai citite articole