Dominic Fritz: încă un șantier care se apropie de finalizare – Centrul Cultural și Educațional Kuncz

Noul Centru Cultural și Educațional Kuncz, aflat în contruicție, este un obiectiv asumat de Timișoara, prin dosarul de candidatură la titlul de Capitală Europeană a Culturii.

Noua clădire cu parter și două etaje se construiește pe str. Satu Mare, nr. 1A, cu finanţare în cadrul POR 2014-2020, prin Axa prioritară 9 Sprijinirea Regenerării Economice şi Sociale a Comunităţilor Defavorizate din Mediul Urban.

Potrivit primarului Dominic Fritz, obiectivul va fi finalizat anul acesta.

Încă un șantier care se apropie de finalizare. Din vara asta, copiii din Kuncz vor avea un spațiu modern unde să se întâlnească după ore, să își facă temele, să citească ori să își descopere talentele la cursuri de muzică, desen sau teatru. Iar adulții aflați în risc de excluziune socială vor beneficia de servicii sociale.  Lucrările la Centrul Cultural și Educațional Kuncz au început în februarie anul trecut. Acum facem ultimele finisaje. E unul din șantierele cu impact mare pe termen mediu. Nu fiecare copil din Timișoara are aceleași oportunități la educație și dezvoltare personală, iar rolul nostru este să aducem aceste oportunități acolo unde sunt mai puține.  Centrul va avea săli pentru after school, spaţii pentru diferite hobby-uri, săli pentru cursuri artistice, sală de sport și sală de mese cu serviciu de catering. Aici vor lucra colegi de la Direcția de Asistență Socială, cu sprijinul Institutului Intercultural Timișoara și al altor ONG-uri de profil“, a precizat Dominic Fritz pe contul de Facebook.

Centrul Cultural din Kuncz urmează să fie deschis anul acesta și va găzdui 100 de copii cu vârste între 7 și 12 ani.

Cartierul Kuncz este vizat și de un proiect amplu de regenerare urbană în valoare de 38 de milioane de lei, care cuprinde reabilitarea unui număr de 13 străzi.

.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole