Primarul Dominic Fritz a postat astăzi pe Facebook ordinele de plată care demonstrează că Primăria Timișoara achită rate către EON pentru gazul consumat în urmă cu opt ierni.
“Astăzi am plătit rata lunară de 1,7 milioane de lei pe care Primăria o are datorie către EON, pentru gazul consumat în 2014. Da, gazul consumat de COLTERM acum 8 ierni. ”Nota de plată” trebuie achitată în fiecare lună. Scadența de plată e ultima zi a lunii. Neplata ei înseamnă blocarea conturilor Primăriei și executarea întregii sume, adică peste 57 de milioane de lei. Terminăm de plătit gazul pentru căldura și apa caldă din 2014, în 29 decembrie 2023“, susține Dominic Fritz.
Pentru această situație, primarul arată cu degetul spre vechea administrație.
“Povestea este simplă: COLTERM nu a plătit gazul către EON, Primăria a garantat contractul dintre COLTERM și furnizorul de gaz și atunci când nu și-a mai putut recupera banii, EON a dat în judecată Primăria și în 2019 a câștigat definitiv. Primăria nu a respectat sentința și nu a făcut plăți. Ceea ce a dus la penalități zilnice și la creșterea sumei datorate. Am început să facem plăți de abia după ce am preluat mandatul de primar. Am reușit prin negocieri intense să eșalonăm această datorie pe o perioadă de 2 ani și jumătate. Și, acum, lunar, achităm și costul la gaz și penalitățile, pe care ni le-au lăsat fosta administrație. Mai este nevoie să adaug că în toamna anului 2012, Guvernul României a șters cu buretele toate datoriile COLTERM?“, a completat primarul Timișoarei.