Dominic Fritz anunță concedieri la Primăria Timișoara: există elemente care lucrează împotriva spiritului orașului – vom vedea la anul cum va arăta

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, anunță concedieri la Primăria Timișoara.

Edilul a declarat marți seara, la finalul ceremoniei în cadrul căreia și-a preluat al doilea mandat de primar, că la anul va începe un proces de reformă la nivelul aparatului administrativ, care se va lăsa cu concedieri, deoarece ar exista ”elemente” care lucrează împotriva spiritului orașului.

Sunt nemulțumit, avem lacune, nu funcționăm la capacitatea necesară și de aceea următorul mandat va arăta câteva reforme și restructurări în aparatul de specialitate. Am avut probleme pe care le-am rezolvat, cred că am învățat din aceste experiențe, cu siguranță mai există elemente în primărie care ori nu vor să aducă aportul necesar de efort, ori, chiar lucrează împotriva spiritului orașului și de aceea eu cred că om vedea și la anul restructurări, oricum momentan și costurile aparatului administrativ sunt mari și nu în fiecare caz se justifică un salariu pentru rezultatul livrat cetățenilor. Dar, cum va arăta asta concret, vom vedea la anul, dar vreau să subliniez în acest context că o bună parte din echipă lucrează cu pasiune, cu dedicare, cu profesionalism pentru timișoreni, a declarat Dominic Fritz.

Timișoara: reorganizare masivă în Primărie adoptată în Consiliul Local – reduceri de personal, acuzații politice și conflict cu sindicatele – Dominic Fritz: îmi pare rău de fiecare coleg de care ne despărțim și este întotdeauna o dramă inclusiv personală

Consiliul Local Timișoara a adoptat marți, în ședință publică, un pachet amplu de reorganizare a administrației locale, care prevede reduceri semnificative de personal în aparatul Primăriei și în instituțiile subordonate….

Recomandările noastre