Doi minori prinși că au furat șapte mopeduri din Timișoara și Șag

Polițiștii Secției 3 au identificat și depistat în Timișoara doi minori bănuiți de furtul mai multor mopeduri de pe străzile din Timișoara și din localitatea Șag. Șapte mopeduri au fost recuperate.

Marți și miercuri, la nivelul Secției 3 Urbane Timișoara și Secției 4 Rurale Peciu Nou au fost depuse trei sesizări ce vizau furtul a trei mopeduri de pe raza de competență a celor două secții.

Miercuri, în urma investigațiilor efectuate de către polițiștii Secției 3 Timișoara au fost identificați doi minori de 14 și 15 ani, care erau bănuiți de furtul celor trei mopeduri.

„Ulterior, în urma extinderii cercetărilor, polițiștii au recuperat cele 3 mopeduri, dar au fost găsite și altele 4 sustrase de pe raza municipiului Timișoara și localității Șag, care au fost ascunse în diferite locații din Timișoara și Giarmata. Totodată, polițiștii au recuperat mai multe bunuri provenite din furturi și uneltele folosite la tăiere sistemelor de asigurare ale mopedurilor. Mopedurile erau sustrase din parcări, de pe stradă sau din fața imobilelor de domiciliu, în special pe timp de noapte”, transmite IPJ Timiș.

În aceste cazuri au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, în continuare organele de poliție procedând la stabilirea întregii activități infracționale a celor doi minori și stabilirea tuturor persoanelor care au fost implicate în comiterea faptelor.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole