Timișoara: amenzi uriașe pentru doi bărbați – au primit 75.000 de lei după ce au incendiat deșeuri pe Strada Zefirului

Doi bărbați, amendați cu 75.000 de lei pentru incendierea deșeurilor pe Strada Zefirului din Timișoara

Doi bărbați au fost amendați cu 75.000 de lei de Poliția Locală Timișoara după ce au incendiat deșeuri pe Strada Zefirului. Flăcările puneau în pericol vegetația și imobilele din zonă.

Doi bărbați, în vârstă de 32 și 30 de ani, au fost sancționați cu amenzi în valoare totală de 75.000 de lei de polițiștii locali din Timișoara, după ce au incendiat deșeuri pe Strada Zefirului, punând în pericol zona și provocând disconfort locuitorilor.

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului și Serviciului Ordine și Siguranță Publică au intervenit în urmă cu câteva seri, după ce au observat un incendiu provocat de arderea unor resturi. Flăcările riscau să se extindă și să afecteze vegetația, dar și imobilele din apropiere.

La fața locului au fost identificați doi tineri care ardeau mai multe tipuri de deșeuri, inclusiv materiale plastice și cabluri.

Cei doi au fost sancționați în baza OUG nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor. Unul dintre bărbați a primit o amendă de 30.000 de lei, iar celălalt a fost amendat cu 45.000 de lei, valoarea maximă prevăzută de lege pentru astfel de fapte.

Potrivit actului normativ, incendierea oricărui tip de deșeu, substanță sau obiect este interzisă și se sancționează cu amenzi cuprinse între 30.000 și 45.000 de lei pentru persoanele fizice.

Reprezentanții Poliției Locale atrag atenția că nu este un caz izolat. În ultimele luni, alți patru oameni au fost sancționați pentru incendierea deșeurilor în Timișoara, în special pe Strada Zefirului, dar și pe străzile Vălișoara și Luță Ioviță, unde astfel de practici continuă să creeze probleme de mediu și să pună în pericol siguranța locuitorilor.

Recomandările noastre