Delgaz Grid va desfășura anul acesta, în județul Timiș, trei proiecte de investiții de peste 7 milioane de lei, pentru modernizarea sistemului de distribuție a gazelor naturale pe o lungime de aproximativ 17 kilometri. Scopul investițiilor este creșterea calității serviciilor în ceea ce privește continuitatea și siguranța, precum și a numărului clienților racordați la rețea pentru a beneficia de gaze naturale.
Cele mai mari proiecte de investiții, care constau în înlocuirea conductelor și branșamentelor de gaze naturale, se vor derula în Timișoara.
Anul trecut, în Timiș s-au derulat șase proiecte de investiții prin care s-au înlocuit conducte și branșamente gaze naturale pe o lungime de aproximativ 30 de kilometri, iar rețeaua a fost extinsă cu aproximativ 92 de kilometri, pentru racordarea de noi consumatori. Cele mai mari proiecte de înlocuire a rețelei de gaz s-au desfășurat în localitatea Timișoara.
Delgaz Grid a investit în anul 2021, în distribuția de gaze naturale, peste 330 de milioane lei, în special pentru modernizarea a 310 kilometri de conducte și branșamente gaz, rețeaua de distribuție fiind extinsă cu 575 de kilometri. Totodată, anul trecut, în parteneriat cu autoritățile locale au fost înființate 5 noi distribuții de gaze naturale în localități din județele Bacău, Neamț, Satu Mare, Iași și Hunedoara și au fost modernizate 6 stații de reglare măsurare a gazelor naturale în județele Bacău, Hunedoara, Iași, Neamț și Sibiu.