Cristian Diaconescu, exclus din PMP, vine la Timișoara. Va avea loc Consiliul Național Executiv al PMP

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a anunţat, pe 23 martie 2022, excluderea din partid a fostului lider Cristian Diaconescu, menţionând că o decizie în acest sens a fost luată de Colegiul Naţional.

Cu toate acestea, PMP Timiș anunță astăzi că în weekend Cristian Diaconescu va fi prezent la Timișoara unde va avea loc ședința Consiliului Național Executiv al PMP, se arată într-un comunicat de presă, semnat de Nelu Balaș, președintele organizației.

“În calitate de Președinte Interimar al Organizației PMP Timiș, precum și în cea de Vicepreședinte la nivel central, aduc la cunoștința opiniei publice câteva lucruri. Zona de responsabilitate este județul Timiș și regiunea nord-vest.  Pe această cale vă comunic că Partidul Mișcarea Populară a intrat într-un plan de revigorare. În altă ordine de idei, aș vrea să fac apel la Guvern ca primarii din Partidul Mișcarea Populară să fie tratați cu respect. Respectându-i pe primari vor fi respectate comunitățile pe care aceștia le reprezintă.  În acest sens rog administrațiile publice județene și Guvernul României ca atunci când fac alocări de fonduri să se gândească la localități și nu la anumite colaborări politice. Să dea dovadă de echilibru, echidistanță și de respect față de români. Nu în ultimul rând, în acest weekend, Președintele Partidului Mișcarea Populară, domnul Cristian Diaconescu, va fi prezent în Timiș, județ în care se va ține și Consiliul Național Executiv al PMP“, arată sursa citată.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole